Fugile lui Tolstoi (II)

Aş vrea să-mi amendez şapoul primei părţi a articolului, în care spuneam că nu funcţionează la noi instituţia biografiei (in extenso, a monografiei de autor): nu am afirmat că nu există lucrări de acest gen, ba sînt unele chiar foarte reuşite, publicate de curînd. Îmi vin în minte, repede, repede monografiile dedicate de Doris Mironescu lui M. Blecher şi de Antonio Patraş romancierului E. Lovinescu. Mă întrebam însă de ce nu au ele succesul de public pe care-l merită şi, într-adevăr, dacă nu cumva chiar autorii/editorii lor au o parte de „vină“. Şi nu cred că e vorba despre accesibilitate aici, pentru că nici Ellman, nici Boyd nu sînt chiar de citit copiilor la culcare. De ce au avut şi au ei succes de public în Occidentul pe care-l privim de sus, de pe căpiţa genialităţii mioritice? Încă aştept răspunsul.   Dar să revenim la contele Tolstoi, care s-a hotărît să-şi ducă la bun sfîrşit proiectul de căsătorie. Frecventează asiduu familia Bers unde, aşa cum spuneam, crescuseră trei fete fermecătoare, iar Tolstoi avea deja clar în minte că una dintre ele îi va deveni soţie: „– Maşenka, familia Bers îmi e simpatică, dacă mă voi însura vreodată, va fi doar […]