Gabriel García Márquez. Dincolo de graniţele celebrităţii

 Despre Gabriel García Márquez (1927 – 2014) s-au spus şi s-au scris, probabil, toate lucrurile care se pot spune ori scrie despre o personalitate marcantă a lumii contemporane, a cărei celebritate a depăşit deja de mult graniţele teritoriului strict literar. La fel despre cărţile sale, devenite instantaneu best-seller în toate ţările unde au apărut. Celebritatea a avut, însă, şi părţile ei nefavorabile. În primul rînd, în cazul lui Gabo, plasarea oricărui text pe care l-a publicat după romanul Un veac de singurătate într-un veritabil pat al lui Procust şi evaluarea fiecărui rînd pe care l-a scris ulterior în funcţie de etalonul incontestabilei capodopere. Apoi, trecerea într-un nemeritat con de umbră a unor creaţii datînd dinaintea romanului din 1967, considerate, cu severitate exagerată, într-un moment mai puţin inspirat, de către autorul însuşi, drept „exemple ale unui realism frust, mimetic, şi realizate la nivelul simplului reportaj”. Iar dacă acceptăm, totuşi, că această caracterizare s-ar putea aplica, deşi doar parţial, pentru Furtuna frunzelor (1955) sau Ceasul rău (1962), ea nu se susţine nicidecum în cazul prozei scurte de început a lui García Márquez, teritoriu mai rar explorat de critica literară, dar unde cititorul poate identifica cu claritate cristalizarea marilor teme ce vor străbate […]