Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Gabriel Liiceanu şi „literatura personală“
- 11-12-2008
- Nr. 453
-
Observator Cultural
- Literatură
- 2 Comentarii
Publicăm în acest număr două cronici despre cea mai recentă carte de „literatură personală“, publicată de Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu. Bianca Burţa-Cernat şi Ovidiu Şimonca încearcă să comenteze, evidenţiind reuşitele şi neîmplinirile, această nouă apariţie editorială.
Inca nu am citit ultima carte a dlui Liiceanu, dar cit de curind se va intimpla si intilnirea asta. Folosesc termenul de intilnire, caci, pina acum, am trecut aproape toate cartile semnate de autorul in cauza, inclusiv si mai ales Despre limita, la capitolul intilnirilor/experientelor decisive. Am spus APROAPE toate cartile, carevasazica, desi Gabriel Liiceanu este un scriitor pentru care am toata admiratia, unele din textele domniei sale m-au dezamagit sau m-au lasat indiferenta, pur si simplu. Dealtfel, nu exista scriitor pe lumea asta care sa fi lasat in urma numai cititori extaziati si numai cronici elogioase. Bine, asa cred eu ca nu exista, uite ca in realitate minunea este posibila, s-a produs chiar in batatura literaturii romane si poarta chiar numele scriitorului Gabriel Liiceanu. Din mesajul dlui Gelu, inteleg ca textele lui Gabriel Liiceanu nu admit opinia critica, cine semneaza o asemenea opinie, cum face O. Simonca, comite grozava infractiune de a ATACA un scriitor care se afla in CENTRU. Or legea gelu zice ca rostul cronicarilor este de a-i ataca pe mediocrii din periferie si de a-i lustrui pe scriitorii din centru. Si eu care credeam ca rostul literaturii/al oricarui gest AUTENTIC de comunicare este sa ne formeze/stimuleze tocmai REFLEXUL LIBERTATII de a intra in dialog pe orice tema, fara tabuuri si fara frica ca ti se va baga pumnul in gura. Apoi, indemnul asta, de a-i ataca pe mediocrii de la periferie mi se pare cam aiurea, de ce sa-i mai atacam pe nenorociti, doar sint acolo unde trebuie sa fie mediocrii, la periferie. Mediocrii merita luati in obiectiv doar atunci cind dau din coate sa ajunga la centru. In fine, sper sa-mi placa volumul Scrisori pentru fiul meu, cronica dlui Simonca mi-a stirnit si mai mult curiozitatea. Deocamdata, despre argumentele dlui Simonca nu pot spune nimic. Dupa lectura cartii lui Gabriel Liiceanu, daca voi avea opinii in contradictie cu cele ale dlui Simonca, ii voi ataca argumentele, nu DREPTUL LA OPINIE. Atita timp cit dl Simona si-a argumentat opinia, nu am nici un drept sa ii pun pumnul in gura, fara nici un argument, decit indemnul de a ne pierde vremea cu mediocrii de la periferie. Gabriel Liiceanu este acolo unde trebuie sa fie, in centru, si merita toata atentia noastra, iar atentia asta include si opinia critica/DIFERENTA de opinie. Iar treaba asta cu dialogul autentic care presupune confruntarea cu DIFERENTA, eu am invatat-o chiar din cartile dlui Liiceanu. Sper ca nu una scriem si alta fumam …
ma intreb ce a scris simonca esential, pe langa interviuri, ca sa poata rivaliza cu jurnalul de la Paltinis. eu as tacea. nu spun ca Liiceanu e la apogeul performantei, dar nici nu pot ignora Despre Limita, o carte solida pe care puzderia nu o poate nici citi pana la capat, daramite sa o scrie. Liiceanu e atacat pentru ca e in centru. Hai sa atacam mediocrii din periferie, ce ziceti? gata, asta nu mai pasioneaza pe nimeni, trebuie sa fie exact Liiceanu, nu putem sa-l iertam ca a tradus Heidegger si a batut obrazul lichelelor.