Gabriela ADAMEŞTEANU: Provizorat

Capitolul 24: Petrecere de adio Un cuţit îi taie somnul dimineaţa, la ora cînd geamul este încă negru. În spaţiul gol dintre vise, şi-a adus aminte. Mintea i s-a limpezit şi un aer cald o umple, îi presează arterele, îi zvîcneşte în tîmple, îi bîzîie în urechi. E neliniştea şi n-o să scape de ea pînă va adormi, cu greu, la noapte. Aleargă la baie, nimic. Nu mai suportă să se tot ducă, cu inima bătînd asurzitor, în cabina toaletei, să-şi vîre între labii hîrtia ori chiar pînza chilotului tetra şi să nu apară nici o pată maronie! Duşul o mai linişteşte un pic şi picioarele moi o poartă la bucătărie să pregătească micul dejun. Sorin detestă să se şuşotească în public, dar azi, cînd se întîlnesc la amicul Florinel, o să-i spună. I-a părut rău tot timpul ăsta că n-a făcut-o la ultima lor întîlnire! Dar n-a vrut să strice momentele bune, tot mai rare în ultima vreme, cînd resentimentele ei şi neliniştea lui înveninează dintr-un nimic atmosfera. Are să îi spună, dar ce aşteaptă de fapt de la el? Tot ea va trebui, singură, să se descurce. Înăuntrul ei este plantată o bombă cu întîrziere, care în cîteva […]