Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Gata Dádá? Dádá Cure, Dádá Coaching. Dă Dádá (1)
- 28-01-2016
- Nr. 807
-
Bogdan GHIU
- Rubrici
- 3 Comentarii
În 2016 este centenarul Dádá, adică sărbătorirea unui moment important, de cumpănă, al modernităţii artistice, încă neconsumat după părerea mea. Trebuie să recunosc că mă pregătesc, de mai mulţi ani, să scriu o carte despre Dádá: „survolarea“ bibliografică este, atît cît se poate în această privinţă (vezi mai jos), efectuată (am petrecut cîteva luni bune, în mai multe reprize şi cu diverse alte ocazii, în biblioteci importante, în aceea naţională a Franţei, în noiembrie-decembrie 2011 şi februarie-martie 2012, de exemplu), la fel şi achiziţionarea de albume, cataloage, exegeză, dar mai ales texte de bază, ediţii de scrieri ale principalilor corifei. În această privinţă, aceea a ediţiilor de autori Dádá (şi, în general, avangardişti), trebuie spus că avangarda se plăteşte. Aceşti non-autori, adică autori care au ales să sfideze instituţia politico-economică burgheză a autorlîcului, sînt greu de citit pentru că sînt greu, sau mereu incomplet, de găsit. Adevăraţii avangardişti, cei care, adică, nu s-au „vărsat“ pînă la urmă în mainstream (precum Tzara însuşi), lăsîndu-se normalizaţi, dacă nu chiar instituţionalizaţi şi canonizaţi (precum Breton) ca statut, practic aproape că nu există editorial, adică sînt foarte greu, dacă nu imposibil de constituit sub formă de corpus: nu prea poţi să-i citeşti pentru că […]
Dàda în loc de Dádá?
Parcă nu Tzara (Tzárá?) ne spunea că o fi asasinat Dada?
Poate aici ar trebui să se vorbească despre Dádá și despre Dàda. Cel puțin tipografic vorbind, cele două există!
Poezia va fi apărut de-odată cu omul, acum 1000,000 de ani, în praful fierbinte al savanei africane și a murit pe mesele cabaretului Voltaire, în Zurich – Elveția, de mâna DaDa-iștilor. A mai zvâcnit un timp, unii au încercat s-o resusciteze, iar eu, cu gerul tuturor iernilor în sânge, am ucis-o. O vor fi zis-o și alții, dar eu am chiar am făcut-o. Iată de ce, iată cum:
Nu mai cred în poezie. De la DaDa încoace, nu-i decât un cadavru animat artificial. Nimic viu, nimic nou nu se mai poate spune; s-a spus totul. Totuși, mulți o spun, nimeni nu o crede. Orice poet contemporan nu poate fi decât mediocru. Și da, mediocritatea are mediocritățile ei, genialitățile ei și neroziile ei. Dar tot mediocritate este. Cine se complace în asta, treaba lui. Personal, decât să fiu un poet mediocru, mai bine sunt cel mai prost. E un risc pe care mi-l asum fără să clipesc. Dar cine știe…
Dacă DaDa-iștii se foloseau de automatism pentru a genera poezie, eu mă folosesc de automatism pentru a deforma ceea ce am generat în mod clasic. Poetul este poet când se definește pe sine astfel. Poezie nu există, doar buna sau reaua voință a interpretării. Așadar, poetul contemporan scrie un text, oricât de muncit, oricât de profund, oricât de sensibil, dar condamnat să fie mediocru. Eu propun ca atunci când conștientizează asta, cu o dureroasă plăcere, să își altereaze poemul prin automatisme, lăsând algoritmele străine de sine să-i reconfigureze textul, în speranța unor forme noi, a unor înțelesuri inedite.
Propunerea mea față de poezie poate părea, la o privire superficială, una DaDa-istă, sau Absurdă sau Conceptualistă, dar n-are treabă cu nici unul dintre aceste curente. Ea pleacă de la crearea unui text real, scris după toată priceperea poetului și coerent gramatical și semantic, deformat apoi, prin automatisme, oricât de brutal, până sfârșește într-un non-text. Cititorului, poemul îi va apărea frânt, stricat, ilizibil, dar… sugerat (nu acesta-i visul?), ca forma trupului unei femei după un geam cu sticlă opacă. Mintea sa va re-construi realitatea fără însă a putea vreodată s-o confrunte. Acesta e secretul ne-dezamăgirii, al triumfului idealului asupra realului.
De la Eliot știm că noul se judecă în contextul tradiției, așadar în ce lumină ar trebui să interpretăm acum tradiționalul citat al lui Robert Frost, ”Poezia este ceea ce se pierde în traducere”? Nu cumva propunerea noastră îl descoperă a fi încă și mai adevărat decât se credea? Oare nu poezia pierdută în traduceri succesive este ceea ce mintea cititorului se străduiește să reconstruiască din rămășițele bizare ale poemului abuzat? Și cum niciodată nu va reuși și chiar dacă ar reuși, cu atât mai puțin ar putea-o ști – oare nu cumva asta arată că poezia este chiar dincolo de poezie?
Ce aduce nou acest procedeu?* În primul rând constatarea că oricât de stricat ar fi un text, semantic și gramatical, mintea cititorului va încerca să-l repare. Poemul original, reconstruit mental are ontologie proprie, el nu aparține nici poetului (care a scris cu totul alt text), nici cititorului (care l-a construit după sugestiile poetului, fără posibilitatea însă, de a cunoaște originalul).
De un mare folos pedagogic este Lecția despre cub a lui Nichita. Cu o întorsătură: cubul nu poate fi perfect decât în mintea cititorului care-i re-construiește colțul ciobit. Anterior, n-a fost decât un cub banal, ce-i drept lustruit, răzuit, etc.(inutil, desigur) cu bla,bla,bla. Dar oricât de comun e un cub, oricât de corupt sau de prost realizat, el există și nimeni nu-l poate nega. La fel și textul alterat, în afara oricăror interpretări, există de asemenea în sine, ca un cub ciobit, ca un cerc frânt, ca un triunghi cu ungiurile strâmbe. Poate să nu ne placă, dar cât de fericit este cel care știe că a-ți plăcea tocmai pentru că nu-ți place (adică a găsi plăcerea neplăcerii) este o resursă de plăcere inepuizabilă.
Ucigând poezia am descoperit că dincolo de poezie este poezie. În concluzie, nu ne rămâne decât să ne jucăm. Un joc poetic care poate anticipează o realitate poetică ce se va adeveri cândva. Pound ne-a spus despre poezie s-o facem nouă. Eu spun s-o facem nebună. Cât mai nebună. Iată moto-ul epocii pe care o profețesc.
* În timp ce scriam la volum, am verificat pe internet dacă a mai făcut cineva asta. Am căutat ”Poezii făcute cu Google Translate” și am descoperit că un domn, pe nume Ari Eckols, a publicat online 10 poeme distorsionate prin acest procedeu. Își împarte pagina în patru părți: în stânga sus e textul original, în stânga jos poemul a fost tradus într-o altă limbă și retradus în engleză, în dreapta sus în două limbi și în dreapta jos în trei limbi. Prin faptul că alege să publice textul original și versiunile sale dn ce-în-ce mai alterate, Eckols nu face decât să constate că da, textul se deformează prin traduceri repetate, dar nu reușeșete să întrevadă implicațiile acestui fapt, așa cum le-am prezentat mai sus. Se întâmplă cu marii descoperitori, ca uneori habar să nu aibă ce aplicații incredibile pot avea descoperirile lor. Pentru că ideea mi-a venit înainte să aflu despre el, consider că se cuvine să împărțim descoperirea.
Der Mensch in der Revolte- Albert Camus
Aniversarea 1916
……… … „centenarul Dádá abia urmează, nici n-a început…..
Aporia obiectului-gest artistic este constitutivă pentru avangarde în general şi pentru Dádá în special, şi ar trebui să constituie o supra- sau infra-temă de discuţie…………..
…O bibliotecă Dádá, de exemplu, este aproape la fel de greu de alcătuit ca o colecţie de artă, avangardele… «
In timp „Dádá“ ca an-epocă este bine ancorat. Este rebeliunea tinerilor împotriva catastrofei europene MARELE război 1914-198 (aniversarea Declaraţia de război 1916 Bucuresti…). Un protest artistic, cetăţenesc şi politic în faţa publicului.
Inainte de Dádá , 1900-1914 înaintea catastrofei europene, arta modernă DIE MODERNE cunoaşte în pictură mulţi artişti… Jawlensky-Wiebaden, Malewitsch-Rusia, Kandinski-Blaue Reiter, Kurt Schwitters Hannover, Picasso Paris, etc. cu contacte şi interferenţe multiculturale. Pluralitate.
Mulţi pictori prieteni la Paris pină 1914 s-au întîlnit 1914-1918 în uniforme diferite pe frontul de vest şi au crăpat în măcelul catastrofei europene.. Franz Mark, August Macke ….(Im Westen nichts Neues, E.M Remarke).
Sculptura… Rodin, Brăncuşi…Paris
„Dádá“ marchează 1916 momentul revoltei de la Zürich, .. şi extins pe continentul însîngerat….
După „Dádá“ la Zürich 1916 …. în atmosfera cultural-artistică pe scena teatrelor din Zürich continuă fenomenul de antrenare a artistilor în dezbaterea publică… Erika şi Klaus Mann (Wendepunkt, Ein Lebensbericht- Klaus Mann) după 1933….
„Dádá“ traieste, nu moare, nu se stinge…
Der Mensch in der Revolte- Albert Camus (Briefe an einen deutschen Freund 1942… Exil der Helena, Sysphos etc.) este o personalitate literară şi politică care ….trăieste spiritul revoltei tinerilor din Zürich 1916. Budapesta 1956 … Camus contra lui Sartre…
De cîte ori se mai repetă „catastrofa europeană“ şi necesitatea ca artisti tineri să între în revoltă….cu necesitatea să se pronunţe public impotriva „conflictelor beligerante naţionale, rasiale, religioase…“
Eu cu cine votez ?
„Dádá“ „Dádá“