Genunile îngheţate ale nimicului

Draga mea Nadia, sper ca rîndurile mele să vă găsească bine, pe dumneata şi pe Anna Andreevna, iar pe Osip Emilievici, pur şi simplu acasă, plictisindu-se… M-au îndurerat cuvintele tale, am văzut cu ochii inimii cizmele „umaniştilor“ călcînd peste manuscrisele şi lucruşoarele voastre, l-am văzut pe Osip Emilievici mîncînd acel ultim ou fiert înainte de a dispărea în beciuri, şi pe umanistul amator aşteptînd toată noaptea sosirea profesioniştilor. Într-adevăr, previziunile optimiste ale lui Gumiliev par a se îndepărta din ce în ce de realitate: „Osip, tu vei muri în pat“. Îndrăznesc însă a-mi păstra optimismul, eu, cel ce trăieşte într-o epocă în care moartea în pat e oarecum mai des întîlnită decît cea în beciurile diverşilor „Vasia“… Aşa că-i trimit lui Osea aceste rînduri, cu speranţa că-l vor găsi deja acasă… Citeam, în seara trecută, cartea despre îmbătrînire a austriacului supravieţuitor, cînd în mintea mea s-au alcătuit cîteva conexiuni aparent surprinzătoare. Aş vrea să le vorbim împreună, aşa cum o facem în fiecare noapte de vară indiană. „Eternitatea arată ca Marea Nordului în zilele fără adiere, dar ceţoase, atunci cînd marea şi cerul înnegurat se contopesc fără să formeze linia orizontului. Ceea ce raportez la o eternitate lipsită de semne, […]