„George Enescu e o punte de legătură între România şi Franţa“

Sprijinul Ambasadei Franţei în România acordat ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional „George Enescu“ poate fi considerat ca o anticipare a sezonului cultural România‑Fran­ţa, ce se va desfăşura în perioada 2018-2019. Despre acest lucru, dar şi despre George Enescu şi legăturile celebrului compozitor român cu Franţa am stat de vorbă cu doamna Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România. (A.D.)

 

Festivalul „George Enescu“ este cel mai important festival de acest gen din România, cu o participare internaţională impresionantă, dedicat memoriei compozitorului George Enescu, bine cunoscut, de altfel, şi în Franţa. În ce mod şi de ce anume Ambasada Franţei susţine Festivalul Enescu?

Festivalul Enescu este nu numai cea mai importantă manifestare muzicală din România, dar este şi un eveniment internaţional de prim‑plan, unul dintre cele mai importante din Europa de Est. El reuneşte, în fiecare an, artişti de renume şi de o calitate excepţională, care-i asigură succesul, fiindcă, aşa cum am putut constata eu însămi, e foarte dificil să faci rost de bilete pentru concerte, pentru că biletele se cumpără imediat după ce se deschid vînzările online! România şi Franţa aparţin unui spaţiu cultural comun, trăiesc într-o comuniune artistică, pentru că numeroase personalităţi ale artelor şi ştiinţei româneşti din secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au venit la studii în Franţa şi au frecventat mediul cultural parizian al epocii. George Enescu este unul dintre cei mai iluştri compozitori şi muzicieni români care au locuit, au studiat şi au compus în Franţa, iar opera lui este profund marcată de o influenţă franceză. Există şi a existat, în acelaşi timp, o amprentă românească puternică în Franţa şi o influenţă fecundă în ambele sensuri, de pildă prin operele contesei de Noailles (Ana Elisabeta Brâncoveanu), poetă cu accente simboliste, senzuale şi patetice, sau prin opera sculptorului Constantin Brâncuşi, unul din marii precursori ai artei abstracte, care a lucrat cu Rodin şi al cărui atelier e reconstituit în faţa Centrului Pompidou. Fără a mai vorbi de contribuţia esenţială pentru cultura franceză contemporană a scriitorilor români Mircea Eliade, Eugen Ionescu/Eugène Ionesco şi Emil Cioran, care şi-au scris o mare parte din operă într-o franceză adesea remarcabilă. Şi mai aproape de noi, mă gîndesc la Vladimir Cosma, care a compus mai bine de 200 de piese de muzică de film în Franţa.

Cooperarea culturală între România şi Franţa este, aşadar, la înălţimea acestui patrimoniu comun şi, în acest cadru, Am­basada Franţei îşi aduce sprijinul şi recunoştinţa ei acestui Festival care, din 1958, pune în valoare opera marelui compozitor care a fost Enescu (care a murit şi e înmormîntat la Paris) – festival care găzduieşte, an de an, artişti francezi de renume. În calitate de melomană şi de muzician, am şansa de a profita de acest Festival, la doar cîteva luni de la sosirea mea aici, iar acest eveniment îmi oferă multiple oportunităţi de a întîlni artişti francezi şi români, instituţii şi responsabili de la Bucureşti şi din ţară, care reprezintă tot atîtea ocazii de a lega parteneriate noi. De‑a lungul întregului Festival, organizez, aşadar, întîlniri între artişti francezi şi artişti români la Ambasadă, întîlniri care sînt momente de prietenie şi de schimb cultural şi care vor inspira proiecte viitoare – în spiritul acelei influenţe fecunde şi reciproce de care vorbeam mai sus.

 

Şi să nu uităm că România şi Franţa vor sărbători, între 1 decembrie 2018 şi 14 iulie 2019, un sezon cultural comun, care va întări, prin organizarea a numeroase evenimente în cele două ţări, legăturile economice, ştiinţifice, culturale şi societale care ne unesc şi va depune mărturie în privinţa dinamismului şi a imaginaţiei artiştilor, dar şi a antreprenorilor din cele două ţări. Iar Enescu nu va lipsi din programul acestor manifestări! Acest sezon cultural, fondat pe o moştenire comună şi pe un viitor pe care să-l construim împreună, va da naştere, între cele două ţări, unui dialog privitor atît la patrimoniul nostru cultural, cît şi la contemporaneitate. Toate aceste interacţiuni culturale nu puteau decît să-mi stîrnească interesul în ce priveşte Festivalul Enescu, şi nu numai în plan personal, dar şi în scopul de a întări relaţiile franco-române.

Care sînt muzicienii francezi care vin anul acesta la Bucureşti?

Artiştii francezi şi grupurile muzicale care vin anul acesta la Bucureşti sînt de o calitate excepţională, lucru care dă seamă de vivacitatea legăturilor muzicale dintre ţările noastre. E vorba de concerte ţinute de contratenorul Philippe Jaroussky împreună cu Ansam­blul Arpeggiata, de orchestra Les Musiciens du Louvre fondată de Mark Minkowski, de violonceliştii Gautier Capuçon şi Jean-Guihen Queyras, de violoniştii Renaud Capuçon, Nicolas Dautricourt şi David Grimal, de pianiştii Frank Braley, Jérôme Ducros, Florent Boffard, care vor interpreta pagini din Enescu, de Ansamblul in­stru­mental din Paris şi de Orchestra Naţiona­lă a Franţei. Un concentrat de excelenţă muzicală franceză, pe care sîntem foarte mîndri să-l prezentăm publicului român.

Sprijinul Ambasadei Franţei în România acordat ediţiei de anul acesta a Festiva­lului Enescu ar putea fi considerat ca o anticipare a sezonului cultural 2018-2019, între România şi Franţa? În ce mod?

Într-adevăr. Sezonul cultural comun va interveni între ediţiile 2017 şi 2019 ale Festivalului Enescu. Festivalul aduce, aşadar, o contribuţie esenţială la acest sezon cultural, hrănind dialogul cultural franco-român printr-o serie de întîlniri între artişti şi responsabili culturali din cele două ţări, punînd astfel bazele unei colaborări viitoare. George Enescu va fi, de altfel, în programul concertului de deschidere a sezonului cultural în Franţa, concert susţinut de Orchestra Naţională de Tineret a României la Filar­monica din Paris, pe 30 noiembrie 2018. Şi Auditorium‑ul de la Luvru doreşte să organizeze o serie de concerte consacrate lui Enescu, pentru a face mai cunoscută muzica acestui compozitor publicului francez.

Marele compozitor George Enescu (care a studiat la Conservatorul de muzică din Paris şi care a murit la Paris, în exilul său de după instalarea comunismului în România) ar putea fi văzut ca o „punte“, ca o legătură culturală între România şi Franţa, ce credeţi?

Cred, într-adevăr, că Enescu este o punte între România şi Franţa, deşi nu e, fără îndoială, singurul. Geniul său muzical (a compus primele opere la 16 ani) şi marea varietate a creaţiei sale, situate între sfîrşitul romantismului şi modernitate, s-au hrănit considerabil din această influenţă franceză, fiindcă a studiat muzica în Franţa, a folosit în operele sale forme muzicale franceze şi a compus Oedipe la Paris. El a influenţat scena muzicală franceză de la sfîrşitul secolului al XIX‑lea şi începutul secolului al XX-lea în aceeaşi măsură în care a fost el însuşi influenţat de cultura franceză. Este unul dintre simbolurile acestei interacţiuni culturale, al acestei osmoze care face să avanseze artele. A murit în Franţa, în 1955, şi se odihneşte în cimitirul parizian Père Lachaise. George Enescu avea două patrii şi e o punte de legătură între România şi Franţa.

Aţi ascultat vreodată muzica lui Enescu în concerte, la Paris/în Franţa?

N-am avut încă ocazia să ascult muzica lui Enescu în concert şi aştept cu nerăbdare s-o fac cu ocazia Festivalului Enescu. În schimb, am înregistrări cu muzica lui Enescu, în interpretarea lui Dinu Lipatti. Şi apreciez foarte mult cele trei suite pentru pian, care se revendică atît de la repertoriul romantic, cît şi de la o influenţă barocă, inspirîndu-se din operele lui Bach, dar şi de la un registru mai modern. Prin marea varietate a repertoriului său, Enescu este el însuşi o punte între diferite epoci şi stiluri muzicale. Directorul Muzeului Naţional de Artă Modernă de la Centrul Pompidou, Bernard Blistène, îmi spunea, acum cîteva zile, că găsim personalităţi româneşti în fiecare mişcare culturală sau artistică ce a marcat drumul spre modernitate. Cu siguranţă, George Enescu face parte dintre aceia care au contribuit la evoluţia limbajului muzical.

 

Interviu realizat de Adina Diniţoiu