Gerontologie: o scena…

Emmanuelle Bayamack-Tam Pauvres morts P.O.L., Paris, 2000, 190 p., 90 F Disjunctia urmatoare: „Discursul narativ nu are nimic de exprimat, ci ceva de construit“ exprima o stare a romanului francez abolita in cazul literaturii feminine. De aceea, trebuie retinute citeva calitati ale unui realism feminin sui-generis. In primul rind, exuberanta unui discurs emancipat de mostenirea imensa a traditiei, susceptibil de a naste insa una noua. Scriitorii sint mult mai prezumtiosi decit scriitoarele. Primii sint fiinte istorice in mai mare masura decit ultimele. Pentru ei, a scrie literatura este un act incarcat de o sacralitate ezoterica si de exigentele ce decurg de aici. Ei fac parte din scoli, au o viziune holista a reprezentarii lumii de catre limbaj, au o constiinta acerba a limbajului ca Lege ratificata cu fiecare noua carte publicata. Pentru ele, a scrie inseamna a lupta cu o tacere de atita amar de vreme impusa (de ei), cu o prejudecata ierarhizanta care face ca nu tot ceea ce este scris sa fie la fel de important indiferent de sexul numelui semnat. Astfel, scrisul feminin trebuie sa produca de doua ori mai mult zgomot decit cel masculin, pentru ca speranta unei receptari asemanatoare sa nu fie zadarnica. In cazul […]