Glose, comentarii, povești

Interogații etice cu tîlc și rezolvări pline de miez ale unor nedumeriri estetice foarte diverse sînt formulate elegant și erudit în eseurile pianistului Andrei Vieru (n. 1958), un muzician complex și atipic, un gînditor raționalist, mereu preocupat să înţeleagă ce se întîmplă cu lumea din jur. A făcut studii de pian la Conservatorul din București, unde a fost elevul lui Dan Grigore. Din 1988 s-a stabilit la Paris, unde, dacă nu interpretează sau înregistrează lucrări de Bach, pictează sau meditează. În fel și chip. Așa s-a născut un prim volum, Le gai Ecclésiaste. Regards sur l’art, apărut la Seuil, în 2007; așa s-au adunat şi textele din volumul de față, în care interesul pentru universal și, la un alt nivel, pentru lumea din imediata proximitate se conjugă fericit cu meditațiile legate de propria ființă. Perma­nentul dialog (uneori polemic) cu sine însuși dezvăluie un eu predispus la confesiune, tentat de meandrele amintirilor şi de incursiunile în muzica, literatura şi istoria lumii. Eseurile adunate sub genericul Elogiul vanității (Editura Humanitas, 2016, în traducerea autorului) au apărut iniţial tot într-o versiune franceză – Éloge de la vanité –, la Editura Grasset (2013), obținînd Premiul Casanova – acordat autorilor europeni care scriu direct în […]