Se vorbește puțin în God’s Own Country (Tărîmul binecuvîntat, 2017, Marea Britanie) al lui Francis Lee – tînărul Johnny (jucat de Josh O’Connor) și bunica lui (Gemma Jones) sînt oameni de la munte, fermieri singuratici prea puțin dispuși sau capabili să-și verbalizeze emoțiile, pe lîngă faptul că sînt manifest supărați pe viață, tatăl lui Josh (Ian Hart), la rîndu-i un fermier obișnuit mai mult cu animalele, e deja lovit de un accident vascular cerebral și are parte de un al doilea pe parcursul filmului, iar Gheorghe (Alec Secăreanu), imigrantul român venit să dea o mînă de ajutor cu vacile și oile, ar vorbi, dar, avînd în vedere cu cine are de-a face, se mulțumește să observe și să lucreze discret la emanciparea emoțională a lui Johnny.
God’s Own Country a avut premiera mondială la Festivalul Sundance, la Berlinală a primit un premiu destinat filmelor cu tematică LGBT, iar în competiția de la TIFF, a fost singura producție cu (ceva) participare românească. Nici călduroasa discuție cu publicul de după proiecția de la Cluj nu a evitat comparația (altminteri inevitabilă) cu Brokeback Mountain – de altfel, trimiterea la filmul lui Ang Lee e prezentă inclusiv în titlurile unor cronici britanice. În centrul poveștii este relația amoros-sexuală dintre Johnny și Gheorghe, care se dezvoltă primar în izolarea celor doi, plecați să ajute oile să fete – e în același timp o educație sentimentală și una comportamentală, întru aranjatul mesei, folosirea sării în mîncare și spălatul periodic. Faptul că imigrantul român e cel matur emoțional și sexual, cel educat și cu viziune economică (ferma familiei lui Johnny e atît de inadaptată pieței, încît bunica lui se oripilează de-a dreptul la ideea că ar putea face brînză…), în opoziție cu furia primară și neconștientizată a englezului, ține o miză paralelă a regizorului – răsturnarea stereotipurilor xenofobe care plasează românii (imigranții în general) într-o poziție inferioară civilizațional.
Plin de planuri largi picturale cu dealurile și cîmpiile bucolice ale Yorkshireului (pe care tot Gheorghe îl învață pe Johnny să le vadă cu adevărat), God’s Own Country e pe cît de eficient emoțional ca discurs antixenofob, de reprezentare a homosexualității în logica heterosexualității și de construcție a ruralității în termenii brutalității ei (peisajele sînt bucolice, însă, dincolo de ele, mersul vieții e necosmetizat: vițeii și mieii se nasc în mizerie și adeseori mor, iar noroiul e omniprezent), pe atît de previzibil narativ și în materie de caractere. Johnny e închis în el, violent și necizelat, iar asta-i dictează fiecare gest, Gheorghe e înțelegător, înțelept și știe să pună flori pe masă (o bună parte din film, acțiunile lui Gheorghe sînt privite din perspectiva lui Johnny – o continuă mirare-revelație-contrast și, în paralel, sursa de umor a peliculei), este evident că Gheorghe îl va învăța pe Johnny să facă dragoste, și nu sex vecin cu violul, evident că Johnny se va „contamina“ să pună sare în supa instant și să simtă plăcerea mîncatului (o farfurie de paste apărînd drept o culme a rafinamentului), evident că va exista și o scenă cu cei doi înotînd și copilărindu-se în apă. Pe de altă parte, caracterul nonpolemic, nonconfrontațional al filmului îl face ideal ca piesă în efortul „normalizării“ alterității (care e triplă aici: homosexualul, străinul și „țăranul“): spre deosebire de Brokeback Mountain, nu există în God’s Own Country un fundal heteronormativ și homofob, tot ce face bunica lui Johnny în fața revelației vieții sexuale a nepotului este să arunce prezervativul în WC și să-și reprime o criză de plîns.
Ce duce, totuși, filmul dincolo de banalul artistic (în materie de politici de reprezentare, el face dovada unui alt tip de banalitate, dar vom reveni la asta) este jocul actorilor. Nu sînt mulți actori români distribuiți într-un rol principal în filme europene, iar performanța lui Alec Secăreanu e, într-adevăr, remarcabilă, în logica unui personaj neexpus propriu-zis unei evoluții, ci unei descoperiri lente. La fel și Josh O’Connor, a cărui „partitură“ e, aparent, mai complexă, însă cu un spectru psihologic nu deosebit de complex, iar chimia dintre cei doi funcționează extrem de bine. (Vom trece aici peste particularitățile realiste ale producției, turnate în mare parte în ordine cronologică și fără „proptele“ în scenele de interacțiune directă cu animalele, inclusiv tratarea mieilor nou‑fătați – autoarei acestui text îi lipsește vocabularul de bază în materie de activități de bază în oierit.)
Și totuși, politic reprezentațional vorbind, „normalizarea“ relațiilor homosexuale în termenii heterosexualității este cît se poate de flagrantă în acest film. În paralel cu tovărășia lor profund masculină cînd vine vorba de munca la fermă (Francis Lee „desenează“ aici o lume a bărbaților, crudă și nesentimentală), cuplul Johnny și Gheorghe alunecă spre o relație casnică perfect standard, cu gătit, gustat din farfuria celuilalt, vază (mă rog, cană) de flori. Că în cadă cei doi beau bere la cutie și nu vin din pahare drăguțe (imaginea standard de comedie romantică) e doar un detaliu… Ceea ce, în final, face God’s Own Country un film ideal în bătălia „dezexoticizării“ relațiilor nonheterosexuale și ideal mainstream, cu happy end, pentru spectatorii iubitori de povești romantice în decoruri și cu personaje nonmainstream.