Gombrowicz da capo*

„Inca o carte «jubiliara» despre Gombrowicz?“ – se intreaba Micha´l Pawel´ Markowski in prima propozitie; iar eu surid. Nu fiindca raspunsul este evident (autorul nu uita, de altfel, sa il furnizeze in propozitia urmatoare), ci in primul rind din pricina ecoului gombrowiczean al intrebarii. Fiindca simt o umbra de ironie amara in intrebarea lui Markowski. Si imi pot da seama care este contextul ei. Iata, asadar – de fapt din nou, numai ca de data aceasta, in anul Gombrowicz, cu o pregnanta deosebita –, s-au depus eforturi de inaltare si canonizare a lui Gombrowicz, de transformare a rebelului si a „vesnicului debutant“ (minunata expresie a lui Janusz Marganski) intr-un profet. Rezultatul? In realitate, inaltata si canonizata a fost nevinovata gombrowiczologie. Si astfel, anul Gombrowicz nu numai ca nu a adus inviorarea asteptata in domeniul studiilor destinate operei scriitorului, ci a condus chiar la inchistarea si amortirea criticii si interpretarii lui Gombrowicz. Au fost, desigur, festivitati, s-au organizat conferinte, academii, congrese – insa din toate acestea a lipsit un element caracteristic pentru autorul lui Ferdydurke (dincolo de gluma si ironie, care sint cel mai usor de pus in scena): a lipsit spiritul polemic, dorinta si dispozitia de a rasturna discursurile critic-literare […]