Grădiniţa şi şcoala muzicii vechi

De cum îi vezi urcînd pe scenă, îţi dai seama că membrii grupului Il Giardino Armonico nu şi-au ales numele întîmplător. Cei trei copii teribili ai muzicii vechi – Giovanni Antonini, Enrico Onofri şi Luca Pianca – se mişcă la fel de dezinvolt ca în urmă cu 25 de ani, molipsindu-şi de bună dispoziţie atît colegii, cît şi ascultătorii. Statul în picioare se potriveşte de minune cu felul spontan şi tranzitoriu în care se apropie de orice partitură. Senzaţia flotantă, pasageră din fiecare lucrare predispune publicul mai puţin la reflecţie şi mai mult la însoţire. De altfel, muzica italiană şi germană din secolele XVII-XVIII, pe care au prezentat-o, pe 6 septembrie, la Ateneu, în cadrul Festivalului „George Enescu“, nu e bună doar de auzit, ci şi de privit. Retorica ei neliniştită, întorsăturile melodice şi armonice stupefiante au un impuls plastic şi ambiţia de a vorbi literalmente prin sunete. Regizat sau nu, sincronul capetelor, odată cu acela al arcuşelor, produce efecte teatrale comparabile cu energia pe care o deţine o orchestră simfonică mult mai impunătoare.   Teatralul este, de fapt, cuvîntul-cheie. Ansamblul îl adulmecă dintotdeauna şi îl găseşte dincolo de orice aparenţe sau aşteptări. De data aceasta, chiar în locul cel […]