Greva fiscală?
- 25-06-2009
- Nr. 480
-
Marius GHILEZAN
- Politic
- 0 Comentarii
PSD şi PD-L sînt două partide care se diferenţiază unul de celălalt doar prin declaraţii. Unul se revendică a fi popular, altul, socialist, purtînd unul sau mai mulţi trandafiri la butonieră. Bătălia dintre liderii lor este doar conjuncturală, aşa, de ochii lumii. În fond, ambele compun coaliţia de guvernare, care, în mintea românilor cerebrali, rezonează cu FSN. Nici PSD nu pleacă de la guvernare, nici PD-L nu-şi recunoaşte eşecul. Cîrdăşia în criză e totală. Chiar epocală. Într-un ghid de aflare-n treabă la români, atît de dorit de Petre Ţuţea ca demers epic, cele două facţiuni ale aceluiaşi trunchi – să-i zicem simplu: neocomunist – nu-şi pot lepăda năravul de îmbuibaţi ai statului. Recent, au fost cerute ridicarea imunităţii parlamentare a lui Adrian Năstase, din pricina unui nou dosar, precum şi înfiinţarea unei comisii de anchetă a ministrului Monica Iacob-Ridzi, pentru cercetarea modului în care a cheltuit peste 600.000 de euro pentru o serie de evenimente care nu-şi aveau rostul. Cum era de aşteptat, nu s-a întîmplat nimic. Nici una din tabere nu a renunţat cu una, cu două. Instituţiile statului, inclusiv DNA sau Parchetul General, nu sînt decît nişte cîrpe de praf în casa Ayatolahilor din Castelul bunului plac, aşezat […]