Haosul

Camera plonjează peste mulţimea întunecată. Agită lămpaşe şi bîte. Feţe murdare de funingine. Mutriţa Tinei, de nebună printre ortaci, transmite. Un perete de monitoare. Traveling: dăm de domni importanţi ai sfîrşitului de secol. Urmăresc imaginile&relatarea ei. Să facem prezentările ca-ntr-un roman serios, scena 16. Personaj colectiv, corul antic, corp-ansamblu. Îl vedem întîi pe Duduş într-un fotoliu bej. Se trage nervos de pielea gîtului. Specimen nevricos, azi neras. De obicei, face pe domnul şi e îngrijit. Ce i-o fi plăcut Tinei la el, Scaraoţki ştie. Mutră de funcţionar care nu stă deloc afară, la aer. Umblă ca şobolanul pe coridoare. Prezidează şedinţe în săli cu lumină artificială. Conspiră prin colţuri întunecoase. Palid, cu obrajii raşi la sînge. Viaţa lui se scurge exclusiv în birouri, unde hinghereşte, răcneşte în telefoane şi pe viu. Înfige cuţite în spatele rivalilor. Le dă brînci pe scări. E tipul care linge cerneala de pe sugativă, are şi limbuţa albastră, nu doar obrajii. Pe raft, pozele familiei cu părinţii obosiţi, fata anorexică, fiul ştirb, nevasta grăsană. Eh, te priveşte fix cu ochii umezi şi miopi. Plimbă vorbele şi dă cu rahat pe ecran. Ştie să mintă ca nimeni altul.   Te face să behăi, să sîsîi, să […]