Hermeneutica ecumenica a lui Paul Ricœur*

Paul Ricoeur La Mémoire, l’histoire, l’oubli Ed. du Seuil, septembrie 2000. Spectrul sfirsitului, in toata maretia sensului sau de eveniment transant – promisiune sau amenintare a anihilarii identitatii individuale si colective – se traduce printr-o fisura violenta in curgerea molcoma a perceptiei timpului. Raportul constiintei cu timpul se resimte de pe urma brustei disparitii a prezentului ca durata, caci acesta nu mai poate fi ipostaziat, deci nici invocat pentru a oferi in continuare securitate. Prezentul acesta consumat, care merge epuizindu-se, si-a pierdut autonomia de statu quo, dar nu si-a pierdut orice functie ontologica: acum nevoia de „reglare a conturilor“ devine irepresibila. Se profileaza un imperativ al reconcilierii, cu sine si cu lumea, a carei realizare trebuie sa fie concomitenta cu ultima rasuflare in ceea ce de-acum a fost si cu primul strigat in ceea ce inca nu e. Imposibilitatea persistentei prezentei mereu identica cu sine activeaza brusc memoria si convoaca trecutul, ca pentru o ultima si disperata privire. Este momentul cind, acum, nu mai poti face nimic. Si totusi, ramine ceva. Reglarea raportului cu ceea ce am fost odata (sau o data) noi reprezinta o masura elementara de protectie a sinelui in fata a ceea ce va sa vina. Modalitatile […]