Horia Gârbea, Heydar Aliyev și obișnuita dublă măsură
- 15-05-2013
- Nr. 673
-
Cristian CERCEL
- Editorial
- 22 Comentarii
Textul publicat recent de vicepreședintele ICR, Horia Gârbea, un panegiric dedicat fostului președinte al Azerbaidjanului, Heydar Aliyev, a suscitat deja acuze și ironii. Controverse mai puțin, căci, cel puțin în spațiul public, nimeni nu pare a-i lua apărarea lui Gârbea. Ar fi, fără doar și poate, dificil, dat fiind că articolul în cauză este, în stil și ton, afin cu odele adresate altor vajnici conducători, de la noi ori de aiurea: „Heydar Aliyev a fost pentru poporul său o flacără vie. A ars cu pasiune, a încălzit cu omenie, a adunat în jurul căldurii sale un întreg popor și l-a făcut să activeze pentru un scop nobil, i-a luminat pe oameni cu viziunea sa și a fost vatra în care s-au readus tradițiile dintr-o țară care, vreme de peste șaptezeci de ani, a fost nu numai ocupată de comuniști, dar victimă a deznaționalizării și ruperii forțate de limba și obiceiurile strămoșești“. Horia Gârbea nu se arată a fi doar un fan necondiționat al Azerbaidjanului de ieri, ci și al Azerbaidjanului de astăzi, „rezultat al viziunii lui Heydar Aliyev, continuată fericit de succesorii săi“. În fapt, e vorba despre un singur succesor, nimeni altul decît fiul lui Heydar Aliyev, Ilham Aliyev, […]
Ciobănaşul „cu trei sute de oi”, dintr-o simili-romanţă de pe vremuri, va fi fiind varianta optimistă a ciobanului „ce şi-a pierdut oile”, pe toate, dintr-o baladă populară: unul, aşadar cu 0 oi.
0 (zero) este zer(ul fără brânză).
Ciobanul/ciobănaşul fără oi mulge, cu zel, de zer, zeroul.
Ar trebui să-i mai rămână… oul.
Numai că oile nu-s ovipare, – cu excepţia turmei lui Cristoiu (şi a iepuraşului pascal: Iepuraşul, când nu plouă,/ face ouă;/ după care se cunoaşte/ că e Paşte!).
Or, „o”-ul din 0-ul invocat e, din păcate, zerul ca atare, – un soi de apă chioară: aqua clara, în faza ei de, încă, tulburel!
În rest, singurul lapte fără zer este al oilor azere…
acest horia garbea oare nu si-ar exprima mai bine sentimentele de pretuire pentru un fost general kgb fara haina de Vicepresedinte la icr? nu-si da demisia? horia garbea este vicepresedinte la institutul cultural ROMAN, nu la institutul cultural AZER!!!
… a sprijinirii semilunei azere in conflictul care o opune Armeniei martirizate incepand cu 1915 este insotita de:
* Niste ipoteze demne de imaginatia „Carcotasilor” despre modul in care Basescu ar fi rezolvat in trei zile criza politica de la Chisinau, folosindu-se de „servicii” si de „relatiile sale de la Bruxelles.
* Dovada clara ca autorul n-a inteles nimic din politica lui Bismarck fatza de Rusia.
* Ortografierea gresita a cuvantului german „Realpolitik”.
* Aplicarea acestei notiuni intr-o maniera in acelasi timp naiva si simplista, care, daca ar fi fost cea a lui Adenauer si Kohl, ar fi facut imposibila atat repatrierea prizonierilor de razboi din 1955, cat si reunificarea Germaniei dupa 1990.
Greu de inteles de ce ziaristii romani abordeaza din spatiul ex-sovietic doar subiecte „exotice” – gen alievii si kadyrovii (si astia au fost tata si fiu, dar taticul a fost aruncat in aer pe stadion la o parada militara de rezistenta islamista), dar ignora cvasi-total ce se intampla in Basarabia. Acum cateva zile am aflat de la asa-zisii ziaristi romani – o categorie a carei medie de inteligenta si cultura este din ce in ce mai jalnica – cum s-au certat doi betivi – Basescu si Voronin-bujenitza (e modovean-roman, nenorocitul, dupa bunei) dupa ce acum cativa ani se cadoriseau cu sticle de vin ales. Presa rrrominichii pare ca nu a auzit de provocarea lui Rogozin de 9 mai la Chisnau si nici de refacerea in extremis a coalitiei pro-europene cu Iurie Leanca drept nou prim-ministru. A fost o batalie dura din nou pierduta de rusi: Rogozin nu a reusit pe 9 mai sa rastoarne aliantele in parlamentul de al Chisinau, dar Basescu a reusit dupa 2-3 zile readucerea sperantei ca Basarabia va urma o traiectorie europeana. Sigur, a folosit si telefonul, dar adevaratele parghii i-au fost serviciile romanesti atat de hulite de UNII si relatiile cu personaje politice cu influenta la Bruxelles. Asta inseamna a urmari interesul national: a evita sa ne trezim iar vecini – formal, e drept – cu Rusia. Si in Ucraina batalia continua. Revenind la Armenia si Azerbaidjan: Romania ar avea de ales intre o gubernie ruseasca si un hanat pro-occidental, ambele la fel de departe de democratia si ecomomia de piata adevarate. Diferenta o face acum petrolul, iar ca intotdeauna cand e vorba de resurse energetice sentimentalismele nu-si au rostul pentru nici un stat care are nevoie vitala de aceste resurse. Asta se cheama de la Bismarck incoace Real Politik, iar coana Anghela face acelasi lucru.
http://tempsreel.nouvelobs.com/culture/20130518.OBS9673/gerard-depardieu-poutine-est-comme-mitterrand-ou-jean-paul-ii.html
L’acteur français Gérard Depardieu, qui a obtenu en janvier la nationalité russe, a fait une nouvelle fois l’éloge, dans une interview publiée samedi 18 mai, du président russe Vladimir Poutine, qu’il a comparé au pape Jean Paul II, et à l’ancien président français François Mitterrand.
„Je vais vous dire ce que je pense de Poutine: la nation russe a besoin de quelqu’un comme ça – avec un tempérament russe. Poutine cherche à rendre un peu de dignité aux gens”, a-t-il déclaré à la Komsomolskaïa Pravda. „Pour moi, il est comme François Mitterrand ou Jean Paul II”, a-t-il ajouté sans plus d’explication.
Jean Paul II était un anticommuniste convaincu qui avait largement soutenu, à l’époque où il était en Pologne, le mouvement contestataire Solidarnosc. L’acteur a par ailleurs nié que son „émigration” en Russie soit un coup de publicité: „C’est risible. J’ai tourné plus de 200 films. Qui a besoin de pub après ça ?”
Gérard Depardieu, qui avait annoncé il y a quelques mois son intention de quitter la France pour échapper à des impôts qu’il jugeait trop élevés, affirme dans cet interview être parti parce qu’il ne supportait pas la politique du président François Hollande. Gérard Depardieu était un farouche partisan de l’ancien président français Nicolas Sarkozy. „J’aimais Sarkozy parce que tout le monde était contre lui”, a-t-il dit.
in judecarea textului hagiografic imoral scris, cu cinism de mercenar, de Horia Garbea:
http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/05/14/cum-l-am-intervievat-pe-heydar-aliev-in-pijama-el-nu-eu/
“Heydar Aliyev a fost pentru poporul său o flacără vie. A ars cu pasiune, a încălzit cu omenie, a adunat în jurul căldurii sale un întreg popor și l-a făcut să activeze pentru un scop nobil, i-a luminat pe oameni cu viziunea sa și a fost vatra în care s-au readus tradițiile dintr-o țară care vreme de peste șaptezeci de ani a fost nu numai ocupată de comuniști, dar victimă a deznaționalizării și ruperii forțate de limba și obiceiurile strămoșești. Sunetul liniștit al focului care arde în vatră este sunetul limbii azere. Heydar Aliyev a redat-o poporului său care n-a fost niciodată – oricîte eforturi a făcut ocupantul – rupt de sunetul ei.“
Cel care citeste aceste rînduri, după ce vomită spasmodic, nu se poate împiedica să constate că Horia Gârbea, vicepreședintele ICR, nu e doar un prozator sinistru, dar și un cretin incult… Ce eforturi a făcut ocupantul rus să “rupă poporul azer de limba lui”? Niciunul, dimpotriva. Gârbea ignoră totul despre istoria Caucazului și a Azerbaidjanului. Azera și turca sînt practic aceeași limbă, diferența principală fiind aceea că în Turcia Atatürk a impus curățarea limbii de vocabularul arabo-persan, în vreme ce în Azerbaidjan limba a păstrat fondul vechi, împrumutînd în schimb rusisme pentru termenii moderni – tren, avion etc…
Ocupantul rus nu a făcut însă niciun effort ca sã împiedice azerii să-și vorbească limba, pentru simplul motiv că azerii erau necesari pentru a ține în șah (fără joc de cuvinte ieftin) Iranul. Turcofonii azeri sînt mai numeroși în Iran decît în Azerbaidjanul propriu-zis, iar pentru URSS Azerbaidjanul, cu clasa lui masivă de intelectuali atei naționaliști, a fost un atù major în geopolitica central-asiatică. E o aberație de o incultură abisală a scrie despre eforturile ocupantului de a omorî sunetul limbii azere. URSS-ul a creat de fapt limba azeră, care nu era altceva decât turca otomană pînă în 1917.
Pe Heydar Aliev l-am intervievat in timpul alegerilor din noiembrie 2000. Mai fusesem de multe ori în Azerbaidjan, făcînd reportaje despre persecutarea presei și a opoziției politice. Mă întâlnisem cu caricaturiștii de de la revista satirică Ceșme (Fântâna, Cișmeaua), arestați, persecutați, băgați în închisoare pentru atentat la siguranța statului. Aliev, bătrânul KGB-ist viclean, avea metode de manipulare psihologică la care o momâie rigidă precum Ceaușescu nu s-ar fi gândit. De pildă, după întemnițarea cutărui jurnalist, Aliev mergea personal să o viziteze pe mama acestuia… — “De ce feciorul tău face asemenea lucruri? De ce contesta autoritatea bãtrânilor? Cred ca s-a rãtãcit, anturajul e de vina… Hai ca ti-l eliberez, dar pune-l pe calea cea buna…“ Toate aste fapte mãrinimoase transmise la televiziunea de stat.
Dictatura patriarhala, pe fundal de contracte de dimensiuni galactice cu Shell si Chevron si British Petroleum si Lukoil… Am acoperit alegerile din 1996 si din 2000 si de fiecare data am urmarit in detaliu manipularea nu doar rece, dar si asasină. De fiecare data au avut loc atentate cu bombe in metroul din Baku… Prilej pentru Aliev să impuna starea de urgență, controlul asupra presei si asupra partidelor politice. Metoda urmata ulterior (daca nu fusese cumva inspirata) de FSB-ul rusesc.
In 2000, cind l-am intervievat, Aliev era in plina campanie electorala. Mergea cu un tren blindat, de-a lungul si de-a latul Azerbaidjanului (mai putin in Karbahul muntos ocupat de armeni, desigur) si in fiecare halta si gara unde se oprea, populatia il primea sacrificand in fața lui zeci sau sute de oi…
Reportajul filmat, comandat de Uniunea Europeană, pe care l-am făcut atunci nu a fost difuzat niciodată… La Bruxelles, comanditarii UE, care aveau mari speranțe în reportaj, au fost oripilați de faptul că Aliev pășea prin băltoace de sînge de oaie, că l-a făcut să aștepte jumătate de zi pe Șevardnadze ca să inaugureze un pod între cele două țări, Azerbaidjan și Georgia, pod plătit cu bani UE, dar mai ales pentru că interviul a avut loc în tren, în pijama…
Dar si pentru că Aliev, în pijama, recita următorul catren, din mintea lui, despre libertate… Căci orice azer e poet (la urma urmei, unul din cei mai mari poeți sufi de limbă persană, Nizami, era un azer din Gandja), așa că Aliev mi-a recitat: “Libertatea e o femeie care a dormit în cearșaful vostru o mie de ani… Dar unde, ô, unde, oameni, vă e bărbăția?“
Iata ce lipseste din omagiul scîrbos al lui Horia Gârbea: ceva despre autenticitatea personajului… Un batrînel miliardar în pijama, care compunea catrene tîmpite in trenul lui blindat, în vreme ce la fiecare haltã sãrea prin baltoace de sînge de oaie… iar în metroul din Baku explodau bombe ale unor implauzibili teroristi, pentru ca familia Aliev (inventatoarea presedintiei ereditare în Caucaz si Europa) sa îsi impuna dictatura patriarhalã…
(articol de Dan Alexe, aparut pe http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/05/14/cum-l-am-intervievat-pe-heydar-aliev-in-pijama-el-nu-eu/)
Mesajul său n-are a face cu Alyev, Gârbea, interes naţional vs demnitate personală. El trebuie citit numai aşa: Am fost peste tot, le-am văzut pe toate, EU ŞTIU.
Restul nu contează. O fi existînd tratament la sindromul uommo universale, n-o fi existînd – important e că-i benign şi necontagios.
Vorba doftorului curant al maladului imaginar: C’est le poumon…
Atat i-a trebuit geo-strategului „lucid” pentru a stabili care e INTERESUL NATIONAL al Romantiei in conflictul armeano-azer si a deduce implicit ca statuile, prezentza mediatica si influentza oculta a agentilor dinastiei Aliev sunt o binefacere pentru noi, si trebuiesc promovate mai deparete, in numele nobilului principiu al dusmaniei „eterne” fatza de Rusia!
Cat de perfecta este lectia de cinism, de suficientza dogmatica si de autosatisfactie pe care spiritul romanesc al discutiilor de cafenea si-o da aici sie insusi!
Greu de inteles (pentru unii, in special pentru cei care se fac ca nu pricep) cum este posibil ca „tovarasi” ca „horia girbea” sa ajung atit de „SUS” „poetizind si traducind” ( PASTOREL E PRINTRE NOI !) in hierarhiile-hergheliile „elizee” autoHtone cotrocenesti foste-romanesti, azi „garbovite” de-atitea „hore” , „furii” si „horii”….Sa nu uitam ca exemplarul „horia girbea” se strecoara suind treapta cu treapta esalonul „haitele” elitei culturale romanesti, alaturi de oameni renumiti precum………..alti tot felul de presedinti. Dinti! Dinte pentru dinte ! Si viata continua linistita ca de obicei Uitind sagalnic a nu stiu cita oara, aproape, imi vine sa zic, Pe Vecie, de PAUL GOMA.
Horia Garbea: „Heydar Aliyev: omul-flacără”, publicat in „Ultima ora”, pe 29 martie 2013.
Finalul articolului lui Horia Garbea. Rusine ca un intelectual roman poate scrie ASA, rusine ca acest intelectual roman are o functie publica, vicepresedinte al ICR.
„Într-un mod firesc, asociez figura lui Heydar Aliyev, cea pe care o văd aproape zilnic, sculptată în bronzul bustului din Parcul Tei, de pe aleea care-i poartă numele, cu simbolul cel mai statornic al Azerbaidjanului din toate timpurile: focul.
Elementul simbolic cel mai important în Azerbaidjan rămîne însă focul. Focul viu caracterizează natura pasională şi ospitalieră a azerilor, focul este simbolul vetrei înţeleasă şi ca patrie dar şi ca loc de reunire familială în interiorul căminului. Peste tot se văd semne ale unui foc oarecum magic dar şi prietenos. Focul mîngîie toate simţurile. Focul aduce bucurie vizuală şi auditivă, foşnetul flăcării e odihnitor, dar şi căldură, miros şi chiar gust pentru că pe focul vetrei se prepară hrana.
Heydar Aliyev a fost pentru poporul său o flacără vie. A ars cu pasiune, a încălzit cu omenie, a adunat în jurul căldurii sale un întreg popor și l-a făcut să activeze pentru un scop nobil, i-a luminat pe oameni cu viziunea sa și a fost vatra în care s-au readus tradițiile dintr-o țară care vreme de peste șaptezeci de ani a fost nu numai ocupată de comuniști, dar victimă a deznaționalizării și ruperii forțate de limba și obiceiurile strămoșești. Sunetul liniștit al focului care arde în vatră este sunetul limbii azere. Heydar Aliyev a redat-o poporului său care n-a fost niciodată – oricîte eforturi a făcut ocupantul – rupt de sunetul ei.
Ca român, făcînd parte dintr-un popor ce a cunoscut, ca și cel azer, atacuri, ocupații și încercări de deznaționalizare, pot să înțeleg foarte bine rolul esențial al lui Heydar Aliyev în destinul națiunii sale ce putea, fără el, să ia un drum diferit, nefast.
Văzînd Azerbaidjanul de azi, rezultat al viziunii lui Heydar Aliyev, continuată fericit de succesorii săi, pot să disting în fiecare dintre realizările uimitoare care marchează ultimii ani de evoluție ai țării, amprenta unui om cu totul ieșit din comun.”
din Horia Garbea: „Heydar Aliyev: omul-flacără”, publicat in „Ultima ora”, 29.03 2013.
stie cineva cum a ajuns Horia garbea vicepresedinte la ICR, cine l-a propus, cine l-a sustinut?
relatiile sale cu Fundatia Heydar Aliyev sunt mai vechi, dinainte de a ajunge la ICR. ar fi trebuit ca USL sa aiba ceva retineri in promovarea lui Garbea la ICR. nu doar T. Basescu si N. Ontanu au dezvelit statui cu fosti generali kgb, iata ca si USL l-a votat pe Horia Garbea, marea personalitate pretuitoare a Fundatiei Heydar Aliyev. pe cati arginti?
intrebare: de unde a aparut Horia Garbea si cum a nimerit el fix la ICR, vicepresedinte?
Revenirea in Actualitatea moderna si Originala foc imbicsita de securisti, kgb-isti, cenzori, moderatori, jurnalisti si facatorii de mitologii si diversiuni, ne „abrutizeaza” spatiul de 24 de ani cu buna stiinta, scoala, facultate si universitate, si continua lamentabila la fel intr-o balmajeala si balacareala demna de Canalele si Pitestii unor de-alde Horia Garbea si tovarasii care sint peste tot exact ca inainte de 1990, chiar si mai de nevazut, scoliti, horiti, aparent garboviti, dar mari minuitori de cacealmale si matrapazlicuri „poetice”. Cineva parca vorbea de FRICA DE PAUL GOMA . Nicio frica domnilor, care frica, ce frica, „romanilor” nu le este Frica de Nimic…..cu Sefi de-alde Horia Garbea, scriitor si poet de mare „tay-lent” Viitorul luminos este Asigurat. El sa ne traiasca, ca restul nu conteaza ! Avem la Diversiuni, cit pentru inca O 100 de Ani. Si plac, si „ne” plac !
Dar lui Antonescu n’au vrut unii sa-i ridice o statuie la Bucuresti? Oare ma insel?
….cu bustul de pe Calea Victoriei, si el inaugurat cu mare pompa acum catziva ani.
Am zis eu ceva de kemalism pe undeva?
Cristian Cercel: kemalismul crezi ca avea ceva in comun cu democratia? Cu secularizarea da, dar asta face si Aliev jr. Hai sa nu ne imbatam cu apa rece: de la Ibn Saud si Shahinshah incoace Oil Politics inseamna Real Politik.
Până la un punct, să zicem că aș putea fi de acord cu ce afirmați privind „interesul național”, dar să inaugurezi cu mare pompă o statuie a lui Aliyev în București e deja altceva, e o recunoaștere și o legitimare cultural-simbolică a unui regim care n-are nici în clin, nici în mânecă cu democrația.
Domnule lucid, indiferent de „INTERESUL NAȚIONAL”, nu ștergi un neam de pe harta lumii și nu sădești ură în țările unde trăiesc armenii doar ca să scurtezi o țeavă de gaze cu câteva sute de kilometri. Dumneavoastră cunoașteți traseul Nabucco? http://eurodialogue.org/energy-security/35
Acesta este motivul pentru care Azerbaidjanul pompează bani în marionete. Aveți în linkul de mai sus toată tărășenia. Nu Azerbaidjanul este dealer-ul principal, ci dorința Europei de a se desprinde de gazul rusesc.
Eu nu dau doi lei pe interesul național dacă ar trebui să-mi pun fruntea în pământ așa cum a fost atunci când, acum nu mulți ani în urmă, detașamentul gardei naționale a Turciei a mărșăluit victorios pe sub „Arcul de Triumf”, călcând sub bocanci osemintele eroilor români uciși în războiul de indepenednță. Dar aste este chestie de coloană vertebrală… cam greu de explicat, greu de înțeles și asumat.
Interesant ce scrie Lucid. Dupa ultimele date despre productia de petrol in lume reese ca intr\’un an sau doi SUA devine autarhica in ceace priveste petrolul si gazele naturale. Dezvoltarea metodelor moderne de forare au facut ca pretul gazelor de sista a cazut cu 50% in Statele Unite si importul de petrol in sua a scazut cu mult. Exista rezerve enorme de gaz si petrol in multe tari dar unele nu vor sa foreze din motive ecologice. Rusia care a tinut in sah Europa de Vest in ceeace priveste gazele naturale a devenit mai flexibila in pret.
Se prevede Apusul Saudi Arabia Qatar si alte tari de rangul 3 care traiau din produse energetice. O tara ca Egipt care vindea Israelului gaze printr\’o conducta a decis sa numai vanda. Israelul exploreaza si produce gaze naturale din Mediterana. La fel si in Cipru sunt gaze in mare. Sfarsitul dominatiei wahabiste se prevede.
……multelor partzi aflate in conflicte bilaterale sangeroase in zona, realitatea este ca avem de-a face cu un viespar de ura ancestrala degraba varsatoriu de sange de vreo doua secole incoace cel putin. Eu unul am fost si in Armenia actuala, si in Azerbaidjan, si in Gruzia, si in Abhazia ba si la Patriarhia armeana din Istanbul si la Patriarhia armeana din Ierusalimul vechi. La tot pasul dai de ura fatza de „celalalt” – justificat de fiecare cu crimele „celuilalt”. Credeti ca in Karabahul de munte s-au luptat ingerii cu diavolii? Haida-de. A fost Gaidar Aliev general kgb? Dar Sevarnadze ce a fost? Putin ce grad avea in kgb? Aliev batranul a refacut un stat azer independent de Rusia, eternul lor dusman – ca si al romanilor si polonezilor, de exemplu – e suficient sa mentionez lichidarea chirilitzelor si inlocuirea lor cu literele latine, europene. Plus rezistenta ferma la fundamentalismele wahabite sau shiite (azerii sunt turci shiitzi). Ca nu este democratie de tip european la Baku? Corect, dar nu la Erevan si Tbilisi au tras fortele guvernamentale impotriva manifestantilor de cateva ori in ultimii ani?
Romania trebuie sa se orienteze dupa interesul sau national. Alegerea este intre o Armenie anexa a Moscovei in toate privintele (Armenia este in relatii dusmanoase chiar cu Gruzia, si-si ia petrolul din Iran! catzi stiu asta?) si un Azerbaidjan din ce in ce mai distantat de Moscova, care promite sa devina furnizor serios de petrol si gaze pentru Europa si mai ales pentru Romania (de ex prin Nabucco). Asa ca Basescu si-a facut datoria actionand conform INTERESULUI NATIONAL. Restul, repet, e propaganda partilor in conflict.
http://rezista.wordpress.com/
Haydar Aliev, un general KGB a cărui statuie tronează în Parcul Morii din București, a ieșit de pe alei și și-a făcut intrarea în cultura românească prin Institutul Cultural Român. Bineînțeles că românii habar nu au că o statuie a lui Haydar Aliev, ca aceea binecuvântată de Traian Băsescu și primarul Onțanu, a fost scoasă din capitala Mexicului de către cetățenii indignați că ar putea fi asociați cu un asemenea personaj controversat și cu o dictatură ereditară, ca aceea din Azerbaidjan, cu un cult al personalității acestui dictator adus la paroxism de către fiul său, moștenitor al președinției Azerbaidjanului.
Să nu credeți cumva că interesele economice ale României impun un astfel de compromis. Nicidecum! Ci interesele personale ale câtorva persoane care pictează deasupra capului lui Aliev o aură de sfințenie, denaturând istoria și rescriindu-i C.V.-ul. Desigur, Horia Gârbea, având un cuvânt de spus în noul ICR, îl promovează pe Aliev și de data aceasta. Nu este suficient că își promovează cartea plină de neadevăruri istorice, „Focul Viu”, în Europa, semnând ca șef al scriitorimii bucureștene, făcându-i astfel complici la această ticăloșie pe toți cei care au îndrăzneala a scrie pe malurile Dâmboviței, ci, mai mult, târâie în această băltoacă de noroi ICR-ul asociindu-l cu unii dintre cei mai mari infractori ai culturii mondiale. Cine nu crede, să dea o căutare pe internet: armenian cross nachicevan. Se va observa, cum „democratul” Azerbaidjan distrugea în anul 2005 (!!!) un monument UNESCO de o importanță covârșitoare pentru cultura mondială, doar pentru a eradica urmele prezenței armenilor în Nachicevan. Sunt atât de prost inspirați!… ar fi trebuit să înceapă cu numele regiunii. Nachicevan care, în limba armeană, înseamnă „prima coborâre”,coborârea lui Noe de pe Ararat și stabilirea în zonă.
Fundația Aliev, subvenționată din plin de către statul azer răspândește pe unde apucă mituri false. Unul dintre acestea este așa zisul genocid la care au fost supuși azerii de către armeni la Khojaly. O simplă căutare pe internet poate dovedi această manipulare dar acest lucru nu împiedică susnumita fundație să aibă acțiuni în școlile din țară pentru a denatura istoria și pentru a sădi în rândul românilor ura față de armeni. Pentru cei ce vor un link, iată-l: xocali.net
Se poate vedea din acest link nu numai că armenii nu au săvârșit acele atrocități, ci că ele au fost săvârșite de însuși Aliev care dorea să îl discrediteze pe președintele azer aflat la conducere în acel moment.
Mă gândesc din ce în ce mai mult la câteva petiții care să își propună scoaterea statuii lui Aliev din parcul bucureștean, interzicerea în România a fundației Aliev și detronarea lui Gârbea din funcțiile publice din care poate promova astfel de infamii. Voi face cu siguranță acest lucru dacă Parlamentul României, în a cărui subordine se află ICR-ul, nu ia măsurile de rigoare și dacă autoritățile în drept nu opresc acțiunile șovine ale fundației Aliev.
Pr. Ezras Bogdan
Avem sau s’avem si noi falitii nostri! Nae Ionescu n’a fost agent al Germaniei Naziste? Cine mai tine minte ca Mircea Eliade era legionar? Printre liderii romani actuali nu sunt fost comunisti inflacarati sau poate si securisti de seama. S’au pocait si cu asta basta. Tatucul Ilescu nu este presedinte de „onoare” al PSD-ului. Mai sunt multi pe lista.