Igloo, „la cumpana dintre ani“
- 01-01-2004
- Nr. 201-202
-
Observator Cultural
- Arte
- 0 Comentarii
Numarul 24-25 (decembrie 2003/ianuarie 2004) al revistei cu titlu „hibernal“ de habitat & arhitectura Igloo ofera, in acelasi design elegant si atragator, un sumar de sezon, deschis prin editorialul „sarbatoresc“ al directorului Bruno Andresoiu (Conspiratia culturala Mos Craciun). Putem citi – intre altele – o scurta dar interesanta convorbire cu Victor Rebengiuc realizata de colaboratoarea noastra Oana Tanase (care semneaza si un concis eseu despre Arhitectura fantastica in arta), un text despre Masa de Craciun semnat de Laura Jiga, o prezentare a filmului Good Bye, Lenin! realizata de Giulia Ghica Dobre, recenzii la carti de arhitectura, urbanism, habitat s. cl., cele mai multe dintre „materialele“ prezentate in paginile acestui numar dublu aparut „la cumpana dintre ani“ fiind insa – inainte de toate – de „privit“. Este – de pilda – cazul grupajului despre Cetatile taranilor sasi din Transilvania, al proiectelor arhitectonice din sectiunile O casa clasica?, Birourile W4th Architecture, Renzo Piano sau al celor din cadrul sectiunilor „interior“ si „design“ (ex.: Culorile toamnei, Pentru CLASSic nu e niciodata prea tirziu s.a.) – ca sa nu mai vorbim de sectiunea „exotica“ (in acest numar dublu: un splendid portret al localitatii Ohrid).