„Ilegitim si criminal“: discutia abia incepe
- 23-08-2007
- Nr. 386
-
Caius DOBRESCU
- OPINII
- 1 Comentarii
Stimate Domnule Siulea, draga Ciprian, Asa cum am planuit impreuna, nu cu mult timp in urma, vom aduce in spatiul public dezbaterea pe care o purtam de ceva vreme, in corespondenta noastra privat-amicala, in legatura cu opiniile critice exprimate de tine la adresa Raportului Comisiei Tismaneanu si a lui Vladimir Tismaneanu insusi. Decizia de a scoate la lumina schimbul nostru de argumente tine de importanta pe care amindoi o dam chestiunii in sine, de complexitatea implicatiilor ei, care necesita eforturi speciale de discriminare notionala si dezambiguizare, si, nu in ultimul rind, de vointa noastra comuna de a demonstra ca pot exista forme rationale de „dezacord civil“, in care implicatii isi recunosc, de la inceput, buna-credinta si in care se angajeaza ca intr-un efort comun de cautare a adevarului. intr-un climat intelectual inca foarte provincial, in care esti mereu cintarit de priviri pline de subinteles, care incearca sa evalueze repede „al cui om esti“, cordialitatea polemica echivaleaza, as indrazni sa spun, cu o lectie de sanitate morala (dar poate ca si mentala). in plus, de ce sa nu profitam si noi de faptul, sesizat in repetate rinduri de prietenul nostru comun Sorin Adam Matei, ca publicatiile culturale romanesti sint, in mod […]
Discutia deschisa de „Observator cultural” are o valoare esentiala pentru societatea romaneasca, sau, intr/un sens mai restrans ridica intrebari fundamentale pentru grupul profesionist al cercetarii istorice sau politologice.
Este posibil, inevitabil sau de dorit un sens moral in judecatile istorice si cu deosebire in cele care tin de esenta puterii totalitare? Sensul moral, dihotomia categorica exista in cercetari de adancime asupra national/socialismului si Holocaustului (Raul Hilberg, Norbert Frey/intr/o masura, dar nu si Ernst Nolte) sau comunismului (Dimitri Volkogonov, Roy Medvedev si Alain Besancon, printre numele prioritare).
Teza expusa in studiul comentat nu este noua in politologia romaneasca si cu atat mai putin in cea occidentala. In Romania ea a fost (insuficient) rafinata si vehiculata de Daniel Barbu in Republica absenta, iar in cea engleza s/a vorbit deschis despre comunism ca despre o dictatura a dezvoltarii (sensul conflictual moral fiind estompat). Este moral sa vorbim despre esecul si caracterul distructiv, criminal al comunismului in masura in care suntem convinsi ca transferul violent (sau pasnic) al puterii este mai putin relevant pentru sensibilitatea umana decat libertatea, valorile umanitatii, cum ar fi respectul de sine si de cei din jur, caritatea, mila si respectul diferentei. Daca vom concepe insa comunismul drept un regim ca oricare altul care instrumentalizeaza violenta (cvasi/legitima) si produce o modernizare sufocata de propriile ei inconsecvente, atunci se poate interoga asupra legitimitatii metodologice a filozofiei morale puse de Vladimir Tismaneanu la baza studiului sau (si al echipei sale).