Iluziile revizionismului est-etic (III)

Înainte de a reveni, după această amplă paranteză, la uneltele de cronicar literar, cîteva consideraţii despre „revizionismul est-etic“ se impun, cred, ca o addenda la cele scrise în episoadele anterioare. Nu trebuie să-l citeşti pe Derrida pentru a observa că, atunci cînd te opui programatic şi vehement unui Sistem, unei ideologii sau unei concepţii dominante, rişti să interiorizezi pe dos „schema“ mentală pe care o conteşti. În cazul de faţă – reducţionismul maniheist, inchizitorial, orwellian, fie el şi într-o variantă soft… Or, anormalitatea vieţii literare sub comunism a avut drept corespondent o anormalitate de sens contrar a atitudinii critice (şi, adeseori, a literaturii) din exilul anticomunist, printr-o legătură cvasi ombilicală. Intoxicarea cu maniheism şi logică de front a fost comună ambelor părţi angrenate în acest „război rece“ al politicii şi literaturii. Astăzi, aş spune că principala „vină“ a celor angrenaţi în el a fost de a avea o viziune prea politizată asupra literaturii şi o viziune prea bovaric „literară“ asupra politicului/societăţii. Pierderi şi cîştiguri literare în „Siberia spiritului“ Fapt este că „logica de front“ s-a transformat după 1989 într-o logică de bantustan, potrivit căreia „gruparea X“, „criticul Y“, „scriitorul Z“ deveneau, indiferent dinspre care parte a baricadelor priveai, „nefrecventabili“, ba […]