Imaginea francofona

Frustrari si „victimisme“ Romanii au de mult probleme cu „imaginea“. Din decembrie 1989 incoace, e o obsesie nationala. A fost o preocupare si inainte, in deceniile de istorie comunista, insa in alt fel: de la asteptarea disperata a „venirii americanilor“ dupa 1947, prelungita in anii ’50, pina la speranta ca vom fi ajutati sa-l rasturnam pe Ceausescu, am visat cu totii ca Vestul se uita la noi, ca ne ia in seama, ca nu ne va lasa pe dinafara Europei civilizate, careia n-am incetat sa simtim ca-i apartinem. La rindul lor, elitele intelectuale au vrut mai mult, tinjind la „recunoasterea“ artelor romanesti de catre Occident. Fenomen – de asemenea – intensificat de izolarea impusa de regimul comunist. Orgoliile lumii noastre intelectuale i-au exacerbat frustrarile. Au aparut si „victimismele“ subsecvente, alunecate adeseori inspre inchipuite explicatii nationaliste pentru „nedreptatile“ care ni s-ar face. Pina in 1947, tema fusese tratata relaxat, firesc. Circulatia libera a persoanelor si a operelor facuse ca, atita cit am meritat si atita cit s-a putut, cultura noastra de periferie continentala sa fie cunoscuta, publicata, expusa, cintata in marile capitale. Si mai in urma, in secolul XIX, un scriitor ca Alecsandri, retras in conacul sau de la Mircesti, n-a […]