Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Impresii de vizitator la Bookfest 2017
- 01-06-2017
- Nr. 874
-
Paul CERNAT
- Actualitate
- 10 Comentarii
Străbătînd spațiile Tîrgului Internațional de Carte Bookfest 2017, am avut, uneori, nostalgia Pavilionului Central de la Romexpo, care găzduiește în noiembrie Tîrgul Gaudeamus. O consolare pentru vizitatorii osteniți au constituit-o terasele-restaurant din proximitate – unele foarte atractive – accesibile doar în sezonul cald. În rest, ingredientele obligatorii au fost la locul lor: socializare literară, întîlniri cu scriitori și alți oameni publici, reduceri semnificative de prețuri, volume pe care nu le găsești în librării de-a lungul anului. Nu am în acest moment (duminică, 28 iunie) o evidență a numărului de vizitatori, probabil foarte mare și de data asta. Însă actualul Bookfest mi s-a părut mai sărac ca număr de expozanți față de precedentele. Printre editurile absente, evident afectate de costul spațiilor, s-au numărat și edituri-reper precum Tact, a căror lipsă a sărăcit vizibil piața de idei a Tîrgului. Alte edituri, cîndva în mare formă, au fost de această dată în regres (de exemplu, Curtea Veche, Cartier, Paralela 45 și noua Cartea Românească). Țara invitată – Suedia – și-a promovat discret, dar inteligent autorii traduși (Aris Fioretos etc.) și brand-urile (ficțiunea polițistă), iar dezbaterile organizate la stand cu participarea unor scriitori români au fost deosebit de atractive (o mențiune specială pentru masa […]
@paul cernat: dumneata esti profesor si analizezi lucrari de diploma, adica de absolvire a Bolognei. Nu te preface ca nu stii ca acest tip de lucrare trebuie doar sa probeze ca autorul stapaneste domeniul, nici o cerinta de contributie originala, caci nu e teza de doctorat, care ea- teza – are doua parti – una de stapanire-cunoastere buna a domeniului si alta de contributie originala. Daca se copiaza lucrarea de diploma dupa o alta lucrare de diploma mai veche, cum se practica mai ales la „humanisti”, atunci da, este plagiat. Altfel e doar buna documentare chiar daca nu e scris explicit de unde e preluarea caci, repet, lucrarea de diploma nu are legatura cu o contributie originala.
@Berenger & co: poate veți fi de acord și cu următoarea alegație de pe wall-ul Lilianei Ruse:
Razvan Orasanu Ca veni vorba, nu era doctorat, era lucrare de diploma, unde originalitatea nu este printre cerintele de baza. (…)
Îmi placeVezi mai multe reacţii · Răspunde · 2 · 4 iunie la 21:21
Revin și cu un calcul. Lucrările de licență au, să zicem, 2 cm grosime. O facultate medie scoate 200 de absolvenți anual.
200 (lucrări) x 2 cm x 20 (de ani) = 8000 cm = 80 m liniari.
Nu-i nevoie chiar de un muzeu pentru a stoca aceste cifre.
În condițiile în care facultatea de la Sibiu absolvită de E.Ș. are probabil sub 200 de licențe anual.
@ lucid
răspunsul dvs se bazează pe premisa că realitatea românească este necesar și uniform rațională („cu sens”). or, după cum știți, există suficiente lucruri neraționale („fără sens”) în funcționarea administrației din România pentru a invalida această premisă.
@ berenger
eu am expus o nuanță care limitează pertinența afirmației categorice avansate de dvs („nimeni nu păstrează teze de licență 14 ani”) și implicit a teoriilor conspiraționiste întemeiate pe ea („deși nu știu care sunt procedurile în cazul topirii, după cinci ani, a lucrărilor de licență, singurul motiv pentru care îmi pot imagina că lucrarea ei nu a fost topită acum 9 ani e că cineva pusese ochii pe ea de atunci, când era un anonim, ceea ce nu poate decât să ne sperie mult mai tare decât faptul că emilia șercan ar fi plagiat”).
în rest, presupun că nu există o unică „explicație logică” pentru faptul că unele universități se debarasează de lucrările de licență mai lent decât altele. probabil motivul are de-a face cu birocrația și cu lipsa de personal (lucrările epurabile trebuie inventariate, adunate, transportate și abia apoi topite), dar, în lipsa unei cercetări amănunțite, cine poate ști?
@mihai jobanel: cam câte universități au spații care să le permită să arhiveze mii de lucrări de licență ani de zile fără a fi obligate să facă asta? de ce ar face asta? dă-mi, te rog, o explicație logică!
@mihai iovanel: raspuns fara sens. Dupa 5 ani le muzeifica? Evident ca scapa de ele, cel mai ieftin le dau ca maculatura la centrele de colectare ramase , ca doar nu le ard.
@ Beranger
Procedurile prevăd obligația universităților de a păstra lucrările de licență minimum 5 ani (înainte erau mai mulți, vreo 10), nu de a le topi după această perioadă.
Ager, ochiul d-voastra deceleaza cu acribie fenomenul volumelor publicistice lansate pe mana dreapta. Inventarul, cvasicomplet, trimite scurt la grupa mica greii locului.
Partinitor, caci inchis pe stanga, ochiul critic nu este deloc impresionat de puzderia volumelor de aceeasi factura lansate pe mana stanga. O multime de greuceni centrali si/sau locali isi expun foiletonistic conceptiile despre lume si viata in diverse fituici, dupa care le strang -eventual selectiv- in opusuri scriitoricesti.
Si, pentru ca sa fie treaba treaba, toate aceste productii sunt achizitionate in regim de urgenta de marii bibliotecari ai tarii si expuse pe kilometri de rafturi obliterand accesul putinilor cititori la productiile semnificative de carte.
Toxic fenomenul, fie si numai intrucat mentine in viata autoplagiatul in scopul obtinerii de foloase patrimoniale si nepatrimoniale necuvenite pe seama ignorantei publice.
nu comentez considerațiile autorului de genul „pamfletăria oțărîtă a Ramonei Ursu”, pentru că, realmente, știm că autorului îi displace oricine arată adevărata față a psd, pentru că știm că el „vede politic altfel „cancerul“ perioadei”, adică atacul usl la adresa democrației românești a fost în regulă de vreme ce băsescu era dat jos – un „scopul scuză mijloacele” la modă printre intelectualii de orice fel al româniei, dar e de comentat despre considerația despre emilia șercan, „recent implicată într-un scandal legat de plagierea propriei lucrări de licență – scandal care nu invalidează investigațiile jurnalistei, dar deschide un alt front de discuții”. autorul pune problema ca și cum totul ar fi clar: acuzațiile de plagiat ar fi evidente și de netăgăduit, ceea ce se merită a discuta fiind, de fapt, pe marginea acestui „adevăr”.
ce avem, de fapt, e cu totul altceva. fapte:
1. un ziarist din sibiu publică o „servită”, așa cum singur recunoaște, în care se afirmă că lucrarea de licență a unui om specializat în descoperirea de plagiate
2. deși prezintă aparența unor dovezi, paragrafele incriminate în articol NU sunt dovezi, de vreme ziaristul recunoaște că nu a văzut lucrarea de licență.
3. între timp, apare pe scribd o chestie care se spune că e teza de licență a emiliei șercan.
numai că
4. nimeni nu păstrează teze de licență 14 ani. asta face ca singurul exemplar relevant în ecuație să nu mai existe*
5. în lipsa unor dovezi reale – care NU există – totul e o făcătură.
6. pentru ceea ce înseamnă opinia publică în românia, deja lucrurile sunt stabilite: cei dintr-o anume tabără au deja confirmarea că emilia șercan e mânjită, cei din cealaltă tabără au confirmarea cât de jegoasă e cealaltă tabără.
* deși nu știu care sunt procedurile în cazul topirii, după cinci ani, a lucrărilor de licență, singurul motiv pentru care îmi pot imagina că lucrarea ei nu a fost topită acum 9 ani e că cineva pusese ochii pe ea de atunci, când era un anonim, ceea ce nu poate decât să ne sperie mult mai tare decât faptul că emilia șercan ar fi plagiat.
la felul cum pune problema, autorul se înscrie în categoria celor care dețin adevărul. or, realitatea e nițel mai complexă.