Impresii. Eternitatea lui Pristanda

Bunicii lui Caragiale erau din Constantinopol si au venit in Principatele Romane in timpul domniei lui Caragea. Cel cu ciuma, despre care s-a tot scris si a ramas in memoria noastra colectiva, dar si cel cu jecmanirea a numerosi gologani – n-au gust; n-au miros – care au ajuns, lucru mai putin cunoscut, pe miinile Eteriei pornite de la Odesa si incheiate, dupa destui ani si „lupte seculare“ cu Independenta, nu spunem cui. Dl Farfuridi probabil stia. Stramosii lui nenea Iancu erau „idrioti“, cum ii numea parintele lui Pristanda, adica din insula Hydra, dar asta nu l-a impiedicat pe acelasi Herr Caragiale sa moara la Berlin. Intre Stanbul si Berlin, Caragiale este scriitor roman pina in maduva oaselor, de la Nistru pina la Budapesta si retur, militant pagubos, „d-ai nostri“, cu literatura in singe, viata pulsind intre minte si inima, punctul si virgula devenind „elemente“ esentiale pentru intentia lui de integrare europeana. Nu a fost usor, nici pentru el, nici pentru noi ceilalti. O scrisoare pierduta coaguleaza zbaterile unor experiente personale, dar si ale „neamului romanesc“ in ceasul alinierii la progres si o modernitate ce ne lua pe nepregatite. Geaba Miorita si Mesterul Manole, Luceafarul si Harap Alb, Iancu Jianu, […]