În aşteptarea unui chat cu ministrul

Bacalaureatul n-a fost niciodată un examen serios. Şi înainte de 1989, dar şi după, trecerea bacului era, totuşi, o formalitate. Intrarea la facultate era ţelul, disciplinele de la bacalaureat, care nu erau materie de admitere în învăţămîntul superior, se parcurgeau destul de superficial. Nu-i mai puţin adevărat că, totuşi, nu se intra chiar „bîtă“ în bacalaureat. Un elev care se pregătea pentru un examen la Facultatea de Litere avea minime cunoştinţe de matematică, iar un viitor politehnist încerca să reţină măcar ideile principale dintr-un comentariu literar.   Dacă bacul nu este un examen serios, acesta a devenit totuşi important – exacerbîndu-i-se importanţa, atunci cînd nota obţinută a început să conteze pentru înscrierea la facultate. Numai că, dacă examenul de admitere la o facultate avea aceleaşi condiţii de desfăşurare (aceleaşi subiecte, aceeaşi exigenţă la supraveghere, acelaşi barem), bacalaureatul se desfăşoară aleatoriu. Sînt şcoli din România unde nu se poate copia, dar sînt şi centre unde fie fiţuicile sînt foarte uşor de manevrat, fie profesorii închid ochii şi chiar dictează rezolvările. Chestiunea cu dictatul rezolvărilor este stranie la proba de literatură română – şi mai absurdă pare să fie situaţia cînd ţi se oferă rezolvări de-a gata, în culegeri bine ticluite, pentru […]