În ce lume am ajuns să trăim!

Se întîmpla în zilele de Crăciun. Trei copilandri urlă şi chiuie pe stradă, horbocăind şi duduind cu aprindere într-o tobă improvizată, îmbrăcaţi în nişte ţoale triste, care voiau să aducă întrucîtva a capre, conform vechiului obicei strămoşesc românesc. Cîndva învăţasem la şcoală că acest joc al „caprei“, ce purta semnificaţia ritualului ciclic al uciderii, bocirii, înhumării şi învierii, deşi şi-a schimbat, puţin cîte puţin, semnificaţiile – de la alaiul dionisiac al personajelor jumătate animal, jumătate om, întîlnit la grecii antici –, a rămas totuşi un obicei cult, menit să aducă rodnicie noului an. Şi totuşi, cîntecul care acompania chiuitul şi bubuitul copilandrilor era de această dată altul: „Dashing through the snow/ In a one horse open sleigh/ Over the fields we go/ Laughing all the way/ Bells on bob tails ring/ Making spirits bright/ What fun it is to laugh and sing/ A sleighing song tonight/ Oh, jingle bells, jingle bells/ Jingle all the way“ etc.   În ce lume am ajuns să trăim! A se nota faptul că asta se petrecea la puţin timp după ce am vizionat la cinematograf slabul remake al cîndva aplaudatului The Day the Earth Stood Still; deşi incomparabil mai slab faţă de originalul din […]