„În centrul romanului meu nu se află istoria, ci istoria sufletului“

Premiat cu cele mai importante distincţii literare ale momentului în Rusia (Bolşaia Kniga, Premiul Iasnaia Poliana), romanul Laur a devenit o carte-cult în întreaga lume (tradusă în peste 20 de limbi). Localizată în Rusia medievală, povestea eroului care traversează mai multe destine, sub mai multe nume, este mai mult decît istoria „pre-facerii“ unui om în sfînt. Este o parabolă despre om şi legătura lui cu Dumnezeu, anulînd timpul şi istoria, înaintînd – prin numeroase încercări – pe calea spre desăvîrşire.   Laur e subintitulat roman non-istoric. De ce? Nu am vrut să-mi induc în eroare cititorii. Pentru că, lăsînd deoparte faptul că evenimentele se petrec în Evul Mediu, cartea este, de fapt, o carte despre prezent. Prin acest subtitlu am încercat să-mi previn cititorul în legătură cu lucrurile pe care le va găsi în Laur, fiindcă, sincer să fiu, mie nu-mi plac deloc romanele istorice. Adică nu-mi place literatura care nu face altceva decît să-l plimbe pe cititor în trecut şi în viitor, după cum nu-mi place nici literatura poliţistă, fiindcă mi se pare că din toate aceste genuri lipseste omul şi, prin acest lucru, ele devin, de fapt, neinteresante. Revenind, aş spune aşa, sintetizînd: în centrul romanului meu nu […]