In ciuda institutiilor

1. Mai intii, as vrea sa fac o precizare terminologica, care mi se pare destul de importanta pentru discutia de fata. Expresia „filozofie romaneasca“ ar putea avea cel putin doua sensuri. Intr-un sens tare, „filozofia romaneasca“ se refera la existenta, in scrierile autorilor romani de filozofie, a unui ceva ireductibil si iremediabil romanesc (ceva pur, asemenea unui element chimic), peste care dai atunci cind ti se intimpla sa deschizi cartea unui filozof din Romania si pe care nu ai sa-l gasesti niciunde in alta parte. Cu alte cuvinte, ar exista o esenta romaneasca, o componenta absoluta, la care cei ce nu sint romani nu au acces (si nici nu pot s-o inteleaga), dar care da substanta scrierilor filozofice semnate de insi cu cetatenie romana. Personal, nu sint de acord cu asa ceva, din cel putin doua motive. Mai intii, pentru ca filozofia, acolo unde apare, e ceva serios, universal si peren, care nu cunoaste diviziunile provizorii si aproximative pe care le facem noi intre tari, natiuni, state. Filozofia e, dupa mine, un efort – nu romanesc sau unguresc, ci pur si simplu omenesc – de a intelege cit de cit ce e cu noi in aceasta lume. Moartea, nasterea, suferinta, […]