IN MEMORIAM. Viorel Sergovici, operatorul discret

„Viaţa omului ca oul în mîna copilului“ – această vorbă citită pe un zid la Muzeul Ţăranului şi copiată într-un vechi carnet mi-a revenit în minte cu o tristeţe fără de nume cînd am aflat despre moartea lui Viorel Sergovici. Fragilitatea el şi-a păstrat-o şi în dispariţia cauzată de o nefericită înţepătură de albină. Acul i s-a înfipt în corpul alergic şi Viorel, care-şi începea zilele mîncînd miere, n-a fost răsplatit pentru această fidelitate, dimpotrivă. Viorel Sergovici – cît e de grea trecerea bruscă de la prezentul verbului „a fi“ la trecutul său! – era un operator unic. El părea indisociabil de profesiunea/arta sa, ajungînd să constituie, parcă, un fel de fiinţă hibridă: omul şi aparatul. Atent fără a fi maniac, precis fără a fi preţios, el căuta imaginea justă. O imagine care să-l satisfacă fără ca el să se vadă, căci, tandru, aproape de viaţă şi de oameni, el voia să le înregistreze discret trecerea prin lume.   L-am cunoscut lucrînd: e cea mai bună cunoaştere. Viorel, refractar la crispare şi agresiune, alia întotdeauna concentrarea cu surîsul, aparţineam aceleiaşi familii, încrederea unuia în celălalt nu s-a dezminţit nicicînd. Zoe, colaboratoarea sa cea mai apropiată, ne-a procurat, ani de-a rîndul, […]