În Parallel

„De ce e mai bine să fii negru decît homosexual? Pentru că nu trebuie să le spui părinţilor.“ Parallel nu e un spectacol-performance despre care să poţi scrie uşor – mai ales, nu acum, cînd acest gest artistic de un curaj şi o tandreţe impresionante a început să fie „luat în posesie“ și „rescris“, pe de o parte, de criticii de teatru (are și nominalizări la Premiile UNITER, a beneficiat şi de o menţiune specială în argumentul juriului de nominalizări), pe de altă parte, de mişcarea LGBT românească, pentru care e un act de coming out explicit şi inevitabil militant. Ei bine, nu e un coming out. Şi nimic nu poate ucide simbolic mai sigur ceva ce e, în primul rînd, un act artistic radical (radical de asumat, radical în dat de pereţi cu ce s-a stabilit că e arta, în general, şi teatrul, în special) decît aerul de uimire în faţa „animalului rar“ numit homosexualitate, care, uite!,uite!, iţeşte pe neaşteptate capul pe sfînta scîndură a scenei. Salutăm entuziast-temător exotismul identităţilor sexuale alternative într-o lucrare de artă, fără să decidem ce e mai „important“, exotismul sau arta.   Da, e vorba despre orientarea sexuală, iar într-o societate dominată de maxima […]