În susţinerea lui Andrei Rus. Scrisoare deschisă a cadrelor didactice de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

  • Recomandă articolul
Semnatarii acestei scrisori, cadre didactice ale Universităţii Babeş-Bolyai, dorim să ne exprimăm public solidaritatea cu colegii noştri Andrei Rus şi Andrei Gorzo, lectori universitari ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale“, precum şi cu redacţia publicaţiei Film Menu. Considerăm că în ultima perioadă colegii noştri au fost supuşi unor grave abuzuri de putere, unor vicii de procedură şi au fost victime ale denigrării publice din partea Rectoratului UNATC şi a unor membri ai Senatului UNATC. De asemenea, dorim să atragem atenţia asupra gravităţii faptului că nici Rectoratul, nici Senatul UNATC nu au sancţionat luările de poziţie profund rasiste şi homofobe, contrare eticii universitare, exprimate public de membri ai conducerii UNATC în relaţie cu colegii lor universitari. În calitate de cadre universitare suntem preocupaţi de formarea şi menţinerea în spaţiul academic a unor condiţii care asigură libertatea academică: libertatea oricărui profesor sau cercetător de a nu fi de acord cu ideile dominante şi de a contrazice autoritatea de orice fel. Un mediu deschis este precondiţia pentru a putea îmbunătăţi, în mod colectiv, cercetarea, calitatea educaţiei, punerea în practică a pedagogiei orientate spre student şi, mai ales, relevanţa socială a activităţii noastre. Această decizie a conducerii UNATC instituie […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }