În ţara lui Horaţiu Mălăele

  • Recomandă articolul
Un recent spectacol – o viziune personală a lui Horațiu Mălăele, care semnează și regia – montat pe scena Teatrului Național București aduce în actualitate și face vizibile, nu doar absurdul și mizeria vieții politice românești – nu de puține ori percepute cu simpatie și amuzament –, ci mai ales grotescul și urîtul acestei lumi. Un spectacol – O scrisoare pierdută de I.L. Cara­giale, cu titlul Scrisoarea, în versiunea TNB – foarte plastic și antrenant. Cu accente expresioniste în scenografie, dar și în jocul actorilor. Cum nu am mai văzut un astfel de Caragiale – „Eu vă iubesc, mă!“ – care, oricîte ironii și glume ar fi făcut pe seama lumii românești, era cu sufletul alături de ea. Tot timpul: că era cu Gherea la Bucu­rești, că petrecea la Sinaia cu amicii la o bere sau scria la Berlin, indignat și revoltat, despre situația țăranilor la 1907. Lumea lui Caragiale, în realitatea contemporaneității ei sau în cea transpusă în operă, era suportabilă. În spectacolul lui Mălăele totul devine insuportabil. Urîtul este copleșitor. Iar mizeria umană – ce era pitită sub epiderma aparențelor personajelor lui Caragiale – izbucnește la vedere. Comedia devine dramă, rîsul îngheață pe buze. Așa urîți am fost […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.