Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Inedit: poeme de Mihail Sebastian
- 25-03-2011
- Nr. 568
-
Maria Magdalena CRISAN
- Actualitate
- 5 Comentarii
Răsfoind Universul literar din perioada 1927-1929 cu scopul de a cerceta articolele publicate de Mihail Sebastian, atenţia mi-a fost atrasă de pagina de poezie a acestei publicaţii. Printre poeziile debutanţilor sau ale unor scriitori deja cunoscuţi şi printre traducerile de poezie apare, din cînd în cînd, şi numele lui Sebastian. Alături de Andrei Tudor şi de I. Alexis-Edgar, îl întîlnim în ipostaza de traducător al unor poezii cu tentă religioasă de Francis Jammes. Surpriza a apărut însă în momentul în care l-am descoperit pe Sebastian însuşi ca autor al poemelor Imn, Cântec incert, Declin şi Cântec închis. Textele au fost publicate înUniversul literar de-a lungul anului 1928, an în care viitorul scriitor se stabileşte în Bucureşti, desfăşurînd o activitate din ce în ce mai asiduă de publicist şi cronicar literar. Scrisorile adresate lui Camil Baltazar în anul 1927 sînt adevărate strigăte de disperare ale tînărului Iosef Hechter, convins că, după terminarea liceului, oraşul de provincie nu-i mai poate oferi nimic în plus. Înainte de a se despărţi de Brăila natală, Sebastian îşi începe colaborarea la Cuvântul (august 1927). În pofida vîrstei foarte tinere a debutantului, articolele lui apar în mod regulat pe prima pagină a ziarului. Perioada este una de […]
Dragă Ovidiu,
Fondul chestiunii stă (1) în pretenţia revistei „Observator cultural” că publică poezii inedite de Mihail Sebastian, (2) în erorile strecurate în materialele de însoţire a „ineditelor” şi (3) în lipsa elementară de profesionalism a unei tinere cercetătoare care ignoră cele câteva – nici măcar extenuant de numeroase! – titluri fundamentale din domeniul pe care pretinde că-l cercetează (iar afirmaţia ta, dragă Ovidiu, că de la lucrarea din 1986 a Dorinei Grăsoiu „au mai trecut ceva ani”, prefer să o las necomentată).
În rest, dacă tot aţi început, publicaţi şi celelalte poezii (inclusiv traduceri) ale lui Sebastian; nu sunt multe şi apoi găsiţi lista completă în monografia Dorinei Grăsoiu.
Dragă Paul,
N-am spus nicăieri cum că ai crede că „Static” n-a fost semnalată; am citat-o doar pentru că Maria-Magdalena Dinu nu părea să fi auzit de ea.
În ce priveşte poeziile „Declin” şi „Cântec închis”, din observaţia că n-ar mai fi fost republicate nu decurge că ar fi fost „inedite”, „nesemnalate” şi, ca atare, că ar fi putut fi „descoperite” încă o dată. Asta-i tot.
Felicitari! Un damage control reusit.
Draga Mihai, in ce ma priveste, n-am spus nicaieri ca „Static” ar fi fost nesemnalata. E, dimpotriva, printre cele mai cunoscute si mai semnalate, chiar am pornit de la premisa asta. N-am spus nici ca Sebastian ar fi fost complet necunoscut ca poet, ci „aproape necunoscut” in aceasta ipostaza. M-am referit, apoi, doar la cele patru poezii semnalate, pastrindu-mi rezerva de principiu („dupa stiinta mea”), intruncit, mea culpa, n-am mers sa verific la sursa. Ai dreptate in privinta poeziilor „Imn” si „Cantec incert”, dar vad ca nici tu nu semnalezi (re)publicarea, pina acum, a poeziilor „Declin” si „Cintec inchis”. Mie, personal, „Declin” mi s-a parut cea mai demna de atentie, pentru tenta ei religioasa („ortodoxista” sau nu) si, probabil, ofera ea singura un motiv suficient pentru readucerea in atentie a „poetului” Sebastian. In rest, n-am de ce sa te contrazic. Iti multumesc pentru precizari.
E posibil sa se fi exagerat importanta acestor poezii „redescoperite”. Totusi, faptul ca aceste poezii sint „revizitate” astazi de o doctoranda, mi se pare un gest benefic. Ca Maria-Magdalena Dinu nu stie despre articolul lui Geo Serban din 1957 – nu stie, poate afla, poate invata. Poate ca n-a fost suficient de atenta nici la monografia (insotita de o ampla bibliografie) realizata de Dorina Grasoiu in 1986. Are timp sa se puna la punct cu bibliografia, cum se spune.
Dar intentia nu trebuie condamnata, dimpotriva, trebuie incurajata sa lucreze in continuare, sa citeasca in biblioteci presa vremii, sa mearga in arhive. Totusi, Geo Serban scria in 1957, Dorina Grasoiu in 1986, au mai trecut ceva ani, hai sa le dam voie, draga Mihai Iovanel, acestor doctoranzi sa descopere – prin propriile lor cercetari, poate ca mai sovaielnice la inceput, sau marcate de o anumita dorinta de a fi inediti – un autor si o opera.
Cum nu sintem jurnalisti care sa le stie pe toate, am acordat totala incredere atit colaboratorului nostru Paul Cernat, cit si profesorului Paul Cornea. Nu credem ca am gresit. E vorba de o „revizitare”a creatiilor poetice ale lui Mihail Sebastian. Maria-Magdalena Dinu si Paul Cernat au refacut o pagina de istorie literara. Singura problema: nu sint ei primii care au facut-o. Dar modul cum l-au revizitat pe Sebastian cred ca merita interesul cititorilor. Ne cerem scuze daca acest „inedit”, aceasta „descoperire” i-a deranjat pe cercetatorii mai stiutori in opera lui Sebastian.
Ar fi normal sa ne uitam si la fondul chestiunii, la ce spun aceste poezii despre „intregul” Sebastian.
Paul Cernat spune in final:
„Privite în context biografic, fragilele încercări poetice ale lui Mihail Sebastian trădează o mare vulnerabilitate interioară şi nevoia imperioasă a unei evadări din solitudine spre „ceva” mai înalt şi mai pur, eliberator. În alte contexte, acest „ceva” iluzoriu s-ar putea identifica, după caz, cu prieteniile de la Cuvîntul, vacanţele montane la ski, muzica clasică germană sau utopia „insulară” a intimităţii erotice”.
Poate ca de aici, de la aceasta fraza – scrisa de Paul Cernat in finalul articolului sau – poate incepe o discutie pasionanta, cu interpretari realmente inedite si substantiale.
Cu stima,
Ovidiu Simonca
Lucrurile stau sensibil diferit.
În primul rând, utilizarea cuvântului „inedit” – pe care „Observator cultural” îl scoate pe prima pagină pentru a-şi promova „descoperirea”: „Inedit: poeme de Mihail Sebastian. Maria-Magdalena Dinu, o doctorandă a profesorului Paul Cornea, a descoperit câteva poezii ale lui Mihail Sebastian din 1928” – este discutabilă. Cf. DEX, inedit înseamnă „care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară”; ca atare, republicarea unor poezii deja tipărite anterior nu prea are cum revendica valenţe de „inedit”. E drept că în practică are o oarecare circulaţie sintagma „inedit editorial”, cu referire la texte apărute doar în ziare/ reviste, nu şi în cărţi. Dar, din păcate, poeziile lui Sebastian nici măcar „inedite editorial” nu sunt. Vicu Mîndra a publicat, în volumul al doilea din Mihail Sebastian, Opere alese (Editura pentru Literatură, 1962), atât „Imn”, cât şi „Cântec incert” (op. cit., pp. 434-435), plus o „Primăvară provincială”, datată „iunie 1925” şi preluată din manuscris (deci „inedită”).
Ca atare, activitatea de poet a lui Sebastian NU era necunoscută până acum, cum par să creadă Maria-Magdalena Dinu şi Paul Cernat („Cele patru poeme dezgropate de Maria-Magdalena Dinu nu au fost, după ştiinţa mea, semnalate pînă acum de nimeni, iar monografiile despre autorul Accidentului le ignoră”).
Sebastian debutase cu poezia „Static”, sub pseudonimul Eraclie Pralea, în „Lumea. Bazar săptămânal”, nr. 52, 23 aprilie 1926: „În orăşelul nostru timpul s-a oprit în loc/ şi ca să nu-i aduc aminte , că prea e lung popasul,/ a pironit inert şi semnificativ cu gest de proroc/ la catedrala din grădina mică, ceasul.// Se pare că în arcul, care-a plesnit în orologiu,/ oraşul şi-a pierdut sistemul său nervos.// De pe un soclu, eternizat în piatră, un om ilustru/ silabiseşte poate un funerar elogiu/ (căci nu se poate şti nici când ce scrie-n jos/ pe pagina de piatră citită de statui).// Oraşul nostru tace şi nu-i/ pe stradă nimeni să-i tulbure tăcerea/ căci oamenii aicea tac, aşà cum/ tac figurile de ceară într-un panopticum”. Poezia a fost publicată de Dorina Grăsoiu în monografia Mihail Sebastian sau ironia unui destin, Editura Minerva, 1986, p. 13; tot aici găsim o listă completă a poeziilor (op. cit., p. 201) şi traducerilor publicate de Sebastian (op. cit., pp. 250-251).
Simplu ecou camilbaltazarian, „Static” e lipsit de consecinţe pentru Sebastian; deşi acesta continuă să scrie poezii, nu s-ar putea spune că promitea altceva decât mimetizări. Din cele trei poezii selectate de Vicu Mîndra, una este minulesciană („Primăvară provincială), una barbiană („Imn”, în „Universul literar”, 12 februarie 1928) şi una argheziană („Cântec incert”, în „Universul literar”, 18 martie 1928). Alte texte rămase în „Universul literar” sunt ecouri iarăşi argheziene („Sfârşit de sărbătoare”, 17 iunie 1928 şi chiar vlahuţian („Umbra se închide”, 4 noiembrie 1928; citez ca mostră: „Când noaptea deasă iar peisajul îl ascunde/ Pe uliţă răsună un pas din când în când/ Şi câinilor, ce latră în lanţuri, le răspunde/ Ecoul şi tăcerea coboară tremurând”).
Înainte ca redacţia „Observatorului cultural” să se aventureze pe delicatul teren al descoperirii de „inedite”, ar fi putut consulta cu maxim folos un specialist în Sebastian precum Geo Şerban (a cărui semnătură, de altfel, am întâlnit-o când şi când în OC), cu atât mai mult cu cât dl Şerban a şi scris despre „necunoscuta” poezie a lui Sebastian (v. Geo Şerban, „Mihail Sebastian şi poezia”, în „Gazeta Literară”, nr. 13(159), 28 martie 1957).
În altă ordine de idei, nu înţeleg de ce Paul Cornea a îndrumat-o pe Maria-Magdalena Dinu către „o activitate de bibliotecă vizând listarea integrală a articolelor lui Sebastian din presa interbelică” (citat din Paul Cernat, care însoţeşte binevoitor descoperirile tinerei doctorande). O astfel de activitate de bibliotecă a fost dusă la bun sfârşit încă de acum 25 de ani, de Dorina Grăsoiu; în lucrarea deja citată (v. pp. 20-251), 50 de pagini culese cu corp mic de literă sunt rezervate acelei „listări integrale” care o tulbură astăzi pe d-şoara Dinu.