INFO teatral
- 15-12-2005
- Nr. 299
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
– Succesul lui Purcarete in Ungaria. Evenimentul lunii noiembrie (si probabil al intregii stagiuni) a fost, la Budapesta, montarea lui Troilus si Cresida, pus in scena, la Teatrul „Katona Jozsef“, de binecunoscutul regizor roman Silviu Purcarete. Desi echipa de la Katona nu e obisnuita sa lucreze cu directori de scena straini, intilnirea acestei remarcabile trupe cu la fel de extraordinarul Purcarete s-a dovedit a fi importanta. Viziunea onirica, suprarealista – neobisnuita pentru teatrul maghiar – a lui Purcarete asupra textului shakespearian e sustinuta de o interpretare actoriceasca de mare profesionalism. Spectacolul e plin de veselie, umor, bine-dispunere si iubire, cu un final emotionant, profund tragic. Totusi, nu e vorba de un nou limbaj teatral revolutionar. Piesa e imaginata intr-un spatiu fara un „referent“ concret – un fel de conac devastat, reminiscenta a „vremurilor de odinioara“ –, un loc populat acum de soldati abulici fara nimic de facut. Prin conventie, spatiul acesta abstract e impartit in doua, e adevarat, printr-o serie de chiuvete – ceea ce ne aduce in minte o baraca, o baie de spital sau alt loc public (superbul decor ii apartine lui Helmuth Stürmer). Nu e vorba aici de nici un razboi concret, de nici o situatie concreta, […]