Înfrîngerea cărturarilor

După 1989, Monica Lovinescu promovase revizuirea est-etică, atrăgînd deopotrivă atenția că „nu știm să ne ierarhizăm culpabilitățile“. Se referea, firește, la celălalt filon revizionist, strict etic (ilustrat, de pildă, de Norman Manea în eseul despre Eliade, Felix culpa), care, iată, în loc să dezvăluie odioasele duplicități ale scriitorilor cu regimurile Dej-Ceaușescu, dezgroapă culpele ideologice aproape nesemnificative ale strălucitei generații ’27. Modelul literaturocentric, profitabil pentru bătăile canonice postdecembriste, căci permitea contagiunea reevaluării estetice în funcție de conduita etică a scriitorilor, repudia, deci, incursiunile în interbelic. Acolo se aflau reperele, pe cînd dincoace, în socialismul real, falșii idoli. Revizuindu-se, cultura română oscila, în anii nouăzeci, între patetismul mitizării și fervoarea demascărilor anticomuniste.  Morbul politicului După patruzeci de ani de manipulări tendențioase ale bibliografiei interbelice și alți zece de reticență cu privire la abordarea ei, cercetările Martei Petreu readuc critic în discuție (în descendența unui Leon Volovici ori Zigu Ornea) angajamentele politic-ideologice, deloc măgulitoare, ale criterioniștilor. Fundamentate pe o documentare impresionantă, direct la sursă, contextualizările și portretele din Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României“ (1999), Ionescu în țara tatălui (2001) ori Diavolul și ucenicul său. Nae Ionescu-Mihail Sebastian (2009) rămîn emblematice prin două elemente ce, aparent, subminează interpretarea documentelor: perspectiva […]