Îngerii papirosferei

Una din prezenţele poetice cele mai semnificative era, la începutul anilor ’90, Judith Mészáros. Născută la Salonta, în 1961 şi licenţiată în matematică, autoarea s-a afirmat cu două volume de versuri: Îngeriada (Editura Eminescu, 1993) şi We all live in a yellow submarine (Editura Euphorion, 1994). După apariţia acestor cărţi, care impuneau o voce poetică de o rară forţă şi autenticitate, Judith Meszaros, fiinţă misterioasă, pe care puţini dintre colegii ei întru literatură se pot lăuda că au văzut-o în carne şi oase, a dispărut pur şi simplu, transformîndu-se, odată cu trecerea anilor, în legendă. Numele ei merită cu siguranţă să fie readus din cînd în cînd în actualitate. Volumul ei de debut, Îngeriada, se situa cumva în continuitatea poeziei textualiste din deceniul anterior, surprinzînd conversiunea suflului vital în „respiraţie textuală“, mineralizarea materiilor organice şi trecerea la natura transparentă a spectrelor angelice ca figurări ale „corpului de cuvinte“, care reproduc mecanica „morţii în text“: „învăţăm, // din palmele uimite îmi creşteau/ mici cristale perfecte/ […] aripi transparente băteau ritmic tăcerea/ dictîndu-ne fluxul inimii. // Eu mă hrăneam cu aceste poeme cristale/ defilam în marş marţial // în mine se izbeau îngeri înalţi/ incandescenţi/ răsfrînţi în fiecare strop al sîngelui meu/ […]