„Însemnările mele“ (fragmente): cota 1993

3 ianuarie, Chaville Zi geroasă, însorită, calmă. Noaptea mîncărimi, o placă roşie, sus pe pulpă, insomnie, gînduri negre, depresiune, neputinţă poetică. Zilele se-nşiră fără sens, altul decît boli urîte, senilitate, accidente femur, col femural. Franţujii au un cuvînt: grabataire – Heine a fost un grabataire, adică ţintuit la pat. Memoria e tot mai şvaiţer, cu găuri negre, cuvinte uzuale pe care le uit, nu numai nume, îmi revin uneori cînd n-am nevoie de ele, şi o labilitate psihică teribilă: milă pentru cei din Sarajevo, dar mai multă milă pentru vidrele (lutrii) din California şi Alaska, împuşcate de oameni, ameninţate de fluxul de petrol (maree neagră). Înduioşată de nasul rănit, însîngerat al femelei fecundate; masculul are braţe prea scurte ca s-o îmbrăţişeze şi atunci o ţine aproape de el cu maxilarele, o apucă de nas, o muşcă, pe ea o doare, dar e fericită. Nu ştiu dacă Philip Cousteau e fiul care a murit sau celălalt, cred că tatăl Cousteau e omul pe care-l admir cel mai mult dintre toate celebrităţile lumii. Au murit toţi cei pe care-i admiram, adoram orbeşte, drogată de ideologie, s-au înecat în propriul rahat şi-n marea de sînge pe care au creat-o, în care au îmbrăcat […]