Instituţii culturale în derivă. Azi: revista „Tribuna“

  • Recomandă articolul
În pofida tuturor protestelor lumii culturale, din Cluj şi din multe alte oraşe, împotriva manierei abuzive în care noua conducere a revistei Tribuna înţelege să-şi exercite funcţia, dl Mircea Arman a decis să concedieze trei redactori recalcitranţi: Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan Pavel-Azap. Uitînd (sau, poate, neştiind) că redactorii sînt colegi şi nu subordonaţi şi că, în domeniul culturii, libertatea de expresie (precum şi cea de mişcare) face parte din „fişa postului“, dl Arman se iluzionează că, descotorisindu-se de vocile incomode, va reuşi să-şi menţină autoritatea. Ridicolă iluzie, de vreme ce în mai puţin de jumătate de an, prin modul în care a acţionat ca „manager“ al unei reviste culturale, domnul în cauză a reuşit doar să se compromită iremediabil şi, mai grav, să demonstreze ce imens deserviciu pot aduce unor instituţii culturale neaveniţii, cînd ajung în funcţii de conducere. Publicăm în acest număr un dialog cu doi dintre redactorii concediaţi şi mai multe reacţii din lumea culturală.  
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }