Institutul Cultural Român, victimă colaterală într-un război politic

În interiorul acestei introduceri sînt menţionaţi toţi participanţii la dezbatere; prin accesarea numelui autorului puteţi citi răspunsul fiecăruia

  • Recomandă articolul
Pe 13 iunie 2012, guvernul Ponta a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care trece Institutul Cultural Român din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului. În termen de 15 zile, stă scris în Ordonanţă, „plenul Senatului va numi conducerea operativă a Institutului, precum şi membrii Consiliului de conducere“. Analiza Ordonanţei, dar şi afirmaţiile făcute de lideri ai USL (Mircea Diaconu, Crin Antonescu) indicau o iminentă schimbare din funcţie a preşedintelui ICR, Horia-Roman Patapievici, şi a vicepreşedintelui ICR, Mircea Mihăieş. Protestele au început să ia amploare, reproşîndu-li-se actualilor guvernanţi atît graba elaborării unei Ordonanţe de Urgenţă, cît şi faptul că se încearcă anexarea politică a unei instituţii cu certe rezultate, în plan extern, în susţinerea culturii române. De ce a devenit Institutul Cultural Român o victimă colaterală într-un război politic? Există motive reale pentru care să fie înlocuită conducerea ICR? Ştiu reprezentanţii actualei coaliţii de la guvernare cum a funcţionat şi ce rezultate a avut ICR în ultimii şapte ani?   Revista Observator cultural a adresat cîtorva dintre actorii culturali invitaţia de a vorbi despre situaţia de azi a ICR. Opiniile exprimate în următoarele pagini au fost primite la redacţie pînă marţi, 19 iunie. Ele sînt încredinţate tiparului (şi variantei on-line a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.