Interesul poartă fesul!
- 17-09-2008
- Nr. 441
-
Bedros HORASANGIAN
- Politic
- 0 Comentarii
Spune o vorbă veche românească, ce nu se regăseşte, ciudat, şi la turci. Românii însă ştiu ei ce ştiu, aşa că putem exporta şi altora din înţelepciunea adunată de secole. Peste cîteva săptămîni, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, şi cel turc, Ali Babacan, se vor întîlni să găsească o formulă de stabilitate, un „pact“ (cuvîntul e plin de capcane negative…) de cooperare şi pace în Caucaz. Fără să se mai nască o confederaţie a statelor caucaziene – Georgia, Armenia şi Azerbaidjianul au mai avut o astfel de încercare nefericită şi eşuată în anii de după primul război mondial –, se doreşte aducerea la masa unei posibile înţelegeri a celor care au nu doar dispute teritoriale, dar şi speranţe de viitor. Iniţiativa ni se pare extrem de interesantă. Dar poate da roade fără aportul NATO şi UE ? Poate deveni funcţional un astfel de aranjament regional fără „autorizaţia de funcţionare“ a Statelor Unite, la rîndul lor avînd interese majore în zonă? Înăsprirea relaţiilor Rusiei cu Occidentul se poate intersecta cu frustrările turce legate de Uniunea Europeană. Rămîn destule necunoscute. Întîlnirea dintre cei doi miniştri de externe – deja există o agendă pregătită de grupurile de experţi – se poate dovedi […]