Intersecție „albă ca zăpada“

Prizonier al nămeţilor, privesc absent ecranul calculatorului în căutarea unui subiect pentru următoarea „Inter­secţie“. Zăpada, viscolul îmi par subiecte banale; prin extrapolare, aş putea să vorbesc despre catastrofele naturale care sfidează atotputernicia noastră tehnologică, post-umană (umanistică?) şi ne abandonează fără milă în faţa unor forţe la fel de oarbe ca şi Moirele Antichităţii eline. Sau despre probleme ecologice, precum încălzirea globală, pe care le înfruntăm delegîndu-le nonşalant politicienilor o misiune imposibilă pentru unii, donchijotescă pentru alţii. „A început de ieri să cadă cîte-un fulg, acum a stat“, scria poetul; aici, cînd, după două zile de zăpadă neîntreruptă, căderea fulgilor a stat, ne-am trezit blocaţi în casele noastre, aşteptînd cu sufletul la gură sosirea plugurilor salvatoare. Într-o ţară în care electricitatea a reuşit, puterea sovietelor rămînînd deocamdată un proiect utopic în aşteptarea raiului comunist, dacă se produce o pană de curent e o nenorocire. Nu s-a produs şi, după cîteva zile, străzile au fost curăţate, maşinile au fost scoase de sub nămeţii de zăpada şi totul a revenit la normal. Nici un pretext pentru a amîna scrierea „In­tersecţiei“. Noroc cu comentariile care apar uneori la sfîrşitul articolelor publicate în versiunea electronică a revistei. Scriam în ultima „Intersecţie“ despre necesitatea de a […]