INTERSECŢII. A plagia, plagiere, plagiat

Subiectul a fost repus în actualitate de scandalul recent care a dus la demiterea unui subsecretar de stat la Minis – terul Educaţiei: „Premierul Victor Ponta a demis-o pe Ştefania Duminică din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, după ce Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a stabilit că lucrarea de disertaţie a acesteia din 2012 este un «plagiat integral» după o lucrare din 2008“ (Observator cultural, nr. 711).   A plagia înseamnă pur şi simplu a fura. Unii fură bani, alţii fură proprietate intelectuală. Nu-i poţi opri nici pe unii, nici pe ceilalţi, îi poţi doar pedepsi post factum. Actul plagierii este în sine banal şi, spre deosebire de furtul executat cu dexteritate şi imaginaţie, nu impresionează niciodată. Observaţi că substantivului plagiere îi lipseşte valoarea muzicală, acea sonoritate catifelată obţinută în cupluri precum „a cînta-cîntare“ sau „a visa-visare“, spre exemplu. Iar cuvîntulplagiat e de-a dreptul urît.   Este inutil să ne punem întrebarea „de ce comit oamenii asemenea acte?“ – cu toate că ea nu e deloc lipsită de noimă. Valorile sînt inculcate prin educaţie, ele reprezintă fibra culturii în care trăim, aparenta lipsă a unor norme etice ne îngrijorează profund. E greu, aşadar, să nu […]