INTERSECŢII. Actualitatea şi înţelesurile ei

  • Recomandă articolul
„Intersecţia“ de-acum două săptămîni s-a rătăcit la rubrica de actualitate. Fapt firesc de altfel, subiectul ei – Haiti şi cutremurul – intersectînd puternic actualitatea. Faptul m-a îmboldit să mă opresc puţin asupra semnificaţiei înseşi a noţiunii de „actualitate“ şi a legăturii care se stabileşte sau pe care o stabilim, între aceasta şi noi înşine. La prima vedere, „actualitatea“ este ceea ce se întîmplă acum, aici. Dar şi un eveniment care s-a întîmplat ieri şi acolo, poate dobîndi o semnificaţie care să-i confere o anumită măsură de „actualitate“, semnificaţia sa reverberînd departe de originea (în timp şi în spaţiu) a evenimentului. „Semnificaţie“ am spus? Întîmplarea, faptul, fapta trebuie, deci, să semnifice ceva pentru mine, interpretul ei –  sau pentru autoritatea care-mi serveşte drept ghid intelectual – pentru a fi băgat în seamă. O „valoare“ îi este asociată în procesul de interpretare, mare sau mică, pozitivă sau negativă; în lipsa acestui „moment axiologic“, al acestei judecăţi de valoare, evenimentul rămîne lipsit de actualitate. Chiar şi evenimente care se pot întîmpla în viitor au potenţial de a deveni subiecte de „actualitate“: un exemplu imediat ar fi acela al discuţiei care se poartă în prezent pe tema „încălzirii globale“ şi a consecinţelor sale. (Cititorul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }