INTERSECŢII. Cîte dimensiuni are spaţiul în care trăim?

În anii ’60 ai secolului trecut (1964, mai exact), Herbert Marcuse publica în exilul său american o carte care a stîrnit multă vîlvă la acea vreme, intitulată One-dimensional Man. Fostul elev al lui Heidegger îşi începea critica radicală a societăţii industriale avansate prin observaţia că aceasta este, în esenţa ei tehnologică, totalitară: asta deoarece „totalitară“ poate fi nu doar o societate supusă unei politici teroriste, ci şi una democratică (Marcuse vorbea despre o „democraţie lipsită de libertate“, democratic unfreedom), guvernată în plan economic-tehnologic prin manipularea intenţionată a unor cerinţe/dorinţe create în mod artificial („for «totalitarian» is not only a terroristic political coordination of society, but also a non-terroristic economic-technical coordination which operates through the manipulation of needs by vested interests“, p. 3 în ediţia Beacon Press, Boston, 1991).   Societatea modernă este supusă unui „raţionalism tehnologic“, justificat de produsele unei ştiinţe şi tehnologii în perpetuă expansiune, care împiedică orice tentativă de a depăşi această condiţie de „unidimensionalitate“. În ultimul capitol al cărţii sale, Marcuse filozoful îl va înlocui pe gînditorul politic care expunea în capitolele precedente o critică exprimată în termeni socioeconomici, pentru a se întreba dacă nu este oare posibilă o reîntoarcere la multidimensionalitatea existenţei umane prin reconsiderarea unor […]