INTERSECŢII. Despre adevărurile „noastre“

Furtunile în acvariul exotic (acvariul înlocuieşte prea banalul pahar cu apă!) care se numeşte „lumea intelectuală“ continuă. După revelaţiile lui Adrian Marino în Viaţa unui om singur, a urmat cartea lui Dorin Tudoran şi, mai recent, dialogul ratat dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu. Toate aceste evenimente au fost însoţite de comentarii abundente şi dispute aprige. La ce concluzii poate ajunge cititorul inocent şi de bună-credinţă, care ar dori să se lase călăuzit în labirintul ideilor „semnificative“ de către observatorii săi culturali (folosesc sintagma în cu totul alt sens decît cel dat ei de Andrei Cornea, într-un recent articol publicat în revista 22)? În cazul lui Marino, discuţia s-a purtat în principal asupra identităţii sale politice: a fost sau nu „colaborator“? Eu, fiul lor a devenit centrul unei sarabande în jurul identităţilor politice ale altor personalităţi culturale, a căror poziţie faţă de regimul ceauşist rămîne, în cel mai bun caz, ambiguă. În sfîrşit, în urma „incidentelor“ de la Ateneu, reacţiile celor trei reprezentanţi de marcă ai vieţii cultural-literare din România, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu şi Mircea Cărtărescu, au condus discuţia de fapt în aceeaşi direcţie: natura identităţii politice a intelectualului român în perioada totalitarismului naţional-comunist.   Eu văd cel puţin […]