INTERSECŢII. Despre normalitate

Un articol apărut recent în revista Cultura îmi oferă ocazia de a reflecta şi emite cîteva observaţii pe tema „normalităţii“. Se vorbeşte mult despre acest concept în contextul României de astăzi, de obicei ideea fiind că aşa-zisa „normalitate“ din anii care au precedat evenimentele din decembrie 1989 a fost înlocuită de o stare de „antinormalitate“ care ameninţă să devină o normalitate a anormalului. În dicţionar, „normalitatea“ este definită ca reprezentînd „condiţia de a fi normal; o stare obişnuită, tipică sau corespunzătoare aşteptărilor“.   Interesant este că, în campania sa electorală, un viitor preşedinte al Statelor Unite de după Primul Război Mondial contrasta starea de normalitate cu căutarea cvasiisterică a unor leacuri băbeşti, panacee universale pentru toate relele sociale şi politice ale vremii. America trebuie, spunea Harding, să caute cu calm şi cu răbdare ieşirea din „anomalia“ pe care au reprezentat-o atît Theodore Roosevelt, cît şi Woodrow Wilson, în anii premergători celui de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea. Şi trebuie să recunoaştem că nici Roosevelt şi nici Wilson nu se puteau măsura cu Nicolae Ceauşescu în ceea ce priveşte anomalia „normalităţii“ unei guvernări (cititorul grăbit poate găsi uşor pe Internet discursul lui Warren G. Harding din 1920).   Autorul articolului […]