INTERSECŢII. Gînduri răzleţe de primăvară (II)

Problema pusă de „cearta dintre antici şi moderni“ în versiunea ei, Bucureşti 2014, continuă să mă preocupe. Dincolo de disputa dintre criticii mai vîrstnici şi cei (mai) tineri, stîrnită, probabil, nu doar din considerente teoretice, se profilează o întrebare care-mi pare cu adevărat semnificativă: este oare postmodernismul depăşit de un proces de „fragmentare“ a semnificaţiilor, legat, la rîndul lui, de un influx informativ excesiv, atît prin cantitatea sa, cît şi prin rapiditatea cu care se produce? Întrebarea esenţială nu mai pare a fi aceea legată de posibilitatea – sau legitimitatea – unei naraţiuni totalizante, ci mai degrabă aceea a existenţei naraţiunii în sine.   Dacă aşa stau lucrurile, problema canonului este depăşită, dar şi afirmarea imposibilităţii sale pare a nu mai avea vreun sens. Dacă „context is the new content“, cum sugerează Bogdan-Alexandru Stănescu, criticaliterară dispare ca disciplină autonomă, devenind o subcategorie a unei critici socioculturale altoite pe o estetică redefinită, la rîndul ei, în termeni politici (vezi, spre exemplu, Mario Perniola, 20th Century Aesthetics, London: Bloomsbury, 2013).   O afirmaţie precum „…poezia a devenit cea mai pură formă de disidenţă şi, tocmai de aceea, un mediu universal de comunicare“ (articolul menţionat în „Intersecţia“ precedentă, publicat în Observator cultural, nr. […]