INTERSECŢII. Matematica şi democraţia

În numărul de săptămîna trecută al revistei Observator cultural, Liviu Ornea punea în discuţie unele luări de poziţie extreme, de genul  „Liceul, cimitir al tinereţii noastre“, în dezbaterea publică despre ce ar trebui să conţină şi cum ar fi să fie construită programa şcolară/educaţională în lumea noastră post-postmodernă şi globaliza(n)tă. Matematica a fost dintotdeauna la bête noire a acestei discuţii, dar astăzi retorica multiculturalistă introduce un discurs cu adevărat radical: şcoala devine o formă de „fascism“ şi profesorul de matematică (şi/sau de ştiinţe exacte în general) un „taliban“ care expune bietul elev unei violenţe verbale şi corporale excesive. Că mulţi dintre noi am suferit pe băncile şcolii, este o evidenţă. Procesul educaţional este însă unul intrinsec restrictiv, induce o anumită măsură de discomfort (în cel mai bun caz!); Aristotel a postulat nevoia umană de a cunoaşte, dar nu ne-a spus în acea frază introductivă a Metafizicii sale nici ce trebuie să cunoaştem şi mai cu seamă, cum ajungem la cunoaşterea lucrurilor (cu toate că atît Platon, cît şi Aristotel ne-au sugerat multe idei, folositoare în aceste domenii pînă în zilele noastre). Ideal ar fi să ne mulţumim a contempla doar lucrurile şi prin acest simplu act pasiv, să ajungem la […]