Intersecţii. Note de lectură, continuare

Nu cred că are noimă să introducem categorii filozofice precum „epistemologie“ sau „ontologie“ pentru a justifica un fel de trăirism douămiist la tinerii poeţi studiaţi în volumul menţionat în nota precedentă. În orice caz, mai limpede şi mai acceptabilă îmi pare a fi constatarea că stereotipurile care încearcă să parceleze o suprafaţă poetică foarte diversă – pentru a ne lăsa doar cu crîmpeie de interpretare şi de înţelegere – nu se încheagă într-o explicaţie acceptabilă. Oricare ar fi domeniul considerat, constatarea că „fiecare descriere parţială este inadecvată şi înşelătoare, deoarece fiecare în parte defineşte doar un mic segment“  este trivială; am spus-o adesea şi nu voi înceta să repet că pe stereotipuri, clişee şi idei preconcepute nu se pot construi judecăţi de valoare. Cineva ar putea obiecta, poate, observînd că, dintr-un punct de vedere strict filozofic, ultima mea propoziţie nu este pe deplin justificată. Adevărat, dar revin la criticul citat în intersecţia precedentă, Louette, care se întreaba: dacă nu am o metodă (citeşte teorie), pot să suplinesc această lipsă cu anumite principii sau poate cu o etică supusă unui spirit critic? („Pas de méthode, mais ai-je au moins quelques principes, une sorte d’éthique critique?“). În afară de avertismentul legat de […]