INTERSECŢII. O toamnă furtunoasă

  • Recomandă articolul
Oriunde am fi, la Bucureşti sau în Maryland (Columbia), în Israel sau în Europa Occidentală, ne aşteaptă o toamnă furtunoasă. În cel mai bun caz. Pe ici, pe colo, s-ar putea să întîlnim şi uragane. Cum poţi să te aperi de un uragan? Vara trecută, la Bucureşti, mă întrebam cum supravieţuieşte omul unei zăpuşeli meteo-politice infernale. Acum, că zăpuşeala a trecut, se anunţă ruperile de nori. Nici ele nu sînt prea plăcute.   Reprezintă oare suferinţa altora o consolare? Poate, dar dacă da, aceasta este trecătoare. La urma urmelor, trebuie să facem faţă singuri pericolelor care ne pîndesc. Ca şi morţii. Ca şi luminii orbitoare a soarelui. Dacă reuşim. Putem desigur să ne izolăm, să uităm de toţi şi de toate şi să ne retragem în tăcere sau în resemnare. Ashramurile de la poalele Himalayei sînt pline de astfel de înţelepţi. Sau de candidaţi la mîntuirea prin renunţare. Alţii, dimpotrivă, iau paloşul şi se duc să se bată, să verse sînge dacă e nevoie, pentru a schimba faţa lumii. În bine, desigur. Dar şi ei pot deveni tot atît de răi ca şi un uragan. Sau ca un taifun. Sau ca un politician. Sau ca un intelectual pe baricade. Nu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }