Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
INTERSECŢII. Observaţii în context despre etică şi moralitate
- 06-02-2015
- Nr. 758
-
Michael FINKENTHAL
- Rubrici
- 2 Comentarii
Răsfoind electronic ultimul număr al revistei, am dat peste articolul profesorului Vasile Morar, intitulat „Unde este morala în existenţa umană?“. Articol foarte instructiv şi bine-venit în acest moment în care, în orice direcţie ne vom arunca privirile, ajungem în cele din urmă la întrebarea „Unde este sau poate, mai degrabă, unde a dispărut sentimentul moral al acestor oameni?“. Fie că te duce cu gîndul la cele întîmplate la Paris, în urmă cu cîteva săptămîni, la decapitările din Orientul Mijlociu din zilele acestea sau la scandalurile şi controversele de la Bucureşti, abundent discutate şi comentate în paginile Observatorului cultural (păstrînd proporţiile, „decapitările“ fiind aici simbolice, dureroase, ce-i drept, dar nu fatale), te întrebi cum se pot lega comportamentele – individuale sau colective – cu principiile etice? Trecerea de la gîndire la act reprezintă un salt peste o prăpastie care desparte două lumi (vezi, spre exemplu, Cioran, în Précis de décomposition); interesant este că, dacă primul domeniu, cel al reflecţiei, este legat în mod intim de esenţa noastră umană, de ceea ce ne defineşte în mod specific şi ne deosebeşte de alte entităţi biologice (forme de viaţă?), cel de-al doilea este mai greu de poziţionat. Actul începe undeva în noi înşine […]
Stimate Michael Finkelthal,
Am citit cu mare placere si interes articolul dumneavoastra pe care mi l-au semnalat mai multi prieteni incluzand-ul si pe Vasile Morar. Ne leaga o veche si buna prietenie iar comentariile dumneavoastra completeaza un dialog pe care il ducem de mult.
Eu m-am apropiat de aceasi tematica din perspective opusa: cea a psihologiei raului: din moment ce morala elementara exista si este samburele din care se dezvolta moralitate, cum se face ca putem comite acte care cad in domeniul raului, chiar si al raului absolut, cu relativa usurinta? Raspunsul poate fi gasit in conditiile evolutiei noastre ca specie, in gruputi relativ mici de vanatori culegatori. Dupa cum sustine E O Wilson eusocialitatea a fost o conditie necesara succesului nostru evolutionar si acest fapt contine germenii unui conflict din care se vor dezvolta atat capacitatea de a face bine cat si cea de a face rau: conflictul dintre supravietuirea individului s idea a grupului. Grupurile compuse din altruisti au o sansa mai mare de a supravietui dar sansa mai mare de supravietuire apartine indivizilor egoisti. In consecinta am dezvoltat structuri cerebrale in cortex-ul lateral pre-frontal al caror rol este reglementarea comportamentului social si care ne ajuta sa intelegem si sa anticipam sentimentele si actiunile celorlalti. Cele care promoveaza binele gtupului sunt rasplatite, cele egoiste pedepsite. In felul acesta se dezvolta morala primara, un process reflectat in dezvoltarea moralei elemntare. Ca sa simplificam masiv, virtutea vine de la grup, viciul de la individ.Dezvoltarea moralei nu e un lux ci o necessitate biologica transformata in una sociala.
Coeziunea grupului si impartasirea unei morale primare sunt germenii dezvoltarii unei structuri de referinta commune: universal symbolic sursa tuturor intelesurilot si menirilor obiective si subiective, inclusiv idea de continuitate dupa moarte si existenta altui taram. Din pacate, abilitatea de a crea si de a participa la un univers symbolic, o realizare definitorie a umanitatii contine si potentialitatea raului . Acceptarea unei dimensiuni transcendentale duce la superioritatea nemuririi sufletului asupra celel a trupului, si la inlocuirea supravietuirii cu nemurirea simbolica. Spre deosebire de raul comun, comis din motive egoiste, care este sanctionat de morala, raul comis in numele unor valori transcendentale: puritatea neamului,a sangelui, a credintei, a ideologiei este conceptualizat ca un act moral, nu sanctionat ci rasplatit. Exemplele abunda.
Cand scrieti “Trecerea de la gîndire la act reprezintă un salt peste o prăpastie care desparte două lumi”aveti perfecta dreptate. Prapastia reflecta atat realitatea biologica a functionarii creierului- aparitia dorintei nu este subordonata structurilor de control, care sunt activate numai de contemplarea unei actiuni concrete- cat si intregul aparat conceptual al psihanalizei: refularea, inconstientul etc. Dezvoltarea capacitatii de a comite si de a participa in rau este, ca si dezvoltarea moralei o necessitate biologica transformata intr-una sociala, ceea ce inseamna, asa cum i-am propus lui Vasile Morar,ca fiind cadorisiti de evolutie atat cu capacitatea de a face bine cat si cu cea de a face rau, conditia definitorie a existentei nostre este liberal arbitru.
Cu cele mai bune ganduri,
Peter Dan, New York
Recursul la retorica întrebare a lui Cernîşevski nu este deloc gratuit. Gestionarea etică a inevitabilelor diferenţe culturale şi istorice ţine, într-adevăr, de aporie. O soluţie posibilă ar fi interiorizarea reală a acceptării Celuilalt, a Străinului, a Diferenţei. Teistul şi agnosticul să se accepte unul pe altul, să nu se urască, să se înţeleagă, să nu le fie frică unul de altul. Altminteri, rămâne valabil doar darwinismul social, ceea ce ar fi cumplit, căci ar masacra şi posibilitatea, nu doar probabilitatea convieţuirii etice. În numele apartenenţei la un grup, oricare ar fi acesta, nu am voie să urăsc, să îmi fie frică, să fiu imoral; dacă, totuşi, asta se întâmplă, înseamnă că acel grup are baze şubrede. A fi om înseamnă, totuşi, mai mult decât a fi animal… Dacă nu înseamnă, totuşi, mai mult, atunci nu mai avem nicio speranţă.