INTERSECTII. Prima „Intersecţie“ estivală

  • Recomandă articolul
Au trecut focurile de artificii de 4 iulie (şi, în curînd, şi cele de la Paris), dar, la supermarketul din cartier, cireşele sînt încă prea scumpe pentru a declara în mod oficial venirea verii. Şi, totuşi, e deja foarte cald şi umed aici, pe Coasta de Est a Statelor Unite. Bieţii congresmeni au fost obligaţi să rămînă în sesiune de lucru în săptămîna sărbătorii naţionale, ameninţaţi de iminentul faliment economic, dacă nu se pun de acord dreapta conservatoare republicană şi stînga democrată, în privinţa limitei ad-misibile a deficitului bugetar. Fiindcă oricît de rea ar fi situaţia economică a Americii şi oricît de îngrijorată ar fi planeta de efectul tsunami al unei eventuale crize economice americane, deocamdată tot America e cea care hotărăşte cît de mulţi bani poate datora lumii… Nu ştiu dacă la Bucureşti s-au liniştit spiritele după ultimul scandal pricinuit de declaraţiile preşedintelui Băsescu în interviul de pomină de acum două săptămîni. Cum vestea derapajului prezidenţial îmi parvenea tocmai cînd îmi terminam de scris „Intersecţia“ trecută, am introdus, la sfîrşit, o propoziţie pe această temă, care se lega totuşi, indirect, cu subiectul articolului meu. Scrisesem despre impresiile avute după o scurtă, dar extrem de intensă vizită la Bucureşti; spusele […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }